Geum.ru

Issn 1857-1336 universitatea de stat din moldova moldova state university

Вид материалаДокументы

Содержание


Ii. republica moldova
Cet article a le but de mettre en relief la configuration de la politique étrangère de la République de Moldova dans l’espace de
Conflictul din estul republicii moldova
Подобный материал:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   17

II. REPUBLICA MOLDOVA

ÎN RELAŢIILE INTERNAŢIONALE


CONFIGURAREA POLITICII EXTERNE

A REPUBLICII MOLDOVA

ÎN SPAŢIUL INTEGRAŢIONIST EUROPEAN19


Svetlana CEBOTARI,

doctor, lector,

Catedra Relaţii Internaţionale,

Facultatea Relaţii Internaţionale,

Ştiinţe Politice şi Administrative, USM

Victor SACA,

doctor habilitat, profesor universitar,

Catedra Ştiinţe Politice şi Educaţie Civică,

Facultatea Relaţii Internaţionale,

Ştiinţe Politice şi Administrative, USM


Actuellement l’intégration représente un des facteurs importants des relations internationales. Au début du XXI-ième siècle, le monde passe par une multitude de processus qui ont lieu tant à l’intérieur des états qu’à l’extérieur de ceux-ci. L’apparition de nouveaux mouvements de l’intégration ont englobe toutes les régions et les états, contribuant ainsi à la formation „des matrice” internationales.

Cet article a le but de mettre en relief la configuration de la politique étrangère de la République de Moldova dans l’espace de l’intégration européenne.

L’auteur analyse, de même, les pas concrets qui approche la République de Moldova de l’Union Européenne. 


Perspectiva integrării europene a devenit ademenitoare pentru multe state noi, independente care s-au format pe teritoriul european al fostei URSS. Unul dintre aceste state este şi Republica Moldova. În urma obţinerii independenţei (august 1991), Republica Moldova a trebuit să ia decizii şi hotărâri importante şi strategice atât în domeniul politicii interne, cât şi a celei externe.

Condiţiile istorice din a doua jumătate a anilor '90 au determinat noi necesităţi şi interese în domeniul relaţiilor politice naţionale. Interesul naţional al statului se află într-un proces anevoios de devenire, în căutarea propriei identităţi fiind măcinat de consecinţele grave ale raporturilor conflictuale dintre actorii de diferite orientări social-politice [1].

Orientările Moldovei independente deseori se schimbă în funcţie de perindarea liderilor şi guvernelor care pe parcursul ultimului deceniu al sec.XX au inclus în programele lor de activitate, la capitolul politică externă, anumite obiective de cooperare şi apropiere europeană. Implicarea în activitatea integraţională a partidelor politice, considerate purtătoare de valori, a căror opoziţie, identitate ori convergenţă determină succesul ori insuccesul ideologiei transnaţionale, va fi un factor nou în politica naţională. Astfel, pe lângă programele partidelor politice analizate în capitolul precedent, în cazul Moldovei primul program de guvernare, disponibil pentru analiză, este cel al Guvernului Sangheli (în programele guvernelor anterioare, Druc şi Muravschi, practic nu este abordată tematica integrării europene). Programul de activitate pentru anii 1994-1997 din 23 iunie 1994 acorda tematicii integrării europene doar o singură propoziţie, Uniunea Europeană fiind plasată în ordinea priorităţilor politicii externe a Republicii Moldova alături de CSI. De asemenea, se simte o echivalare a acestei instituţii cu alte organisme internaţionale cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi organismele ei specializate cu CSCE, Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic. În viziunea guvernanţilor de atunci, UE nu prezenta importanţă pentru asigurarea intereselor naţionale [2].

Situaţia devine tot mai genantă pentru Republica Moldova în condiţiile în care majoritatea statelor din Europa Centrală şi de Est îşi redefinesc către începutul anului 1993 noul cadru politico-juridic al relaţiilor contractuale cu UE. Diametral opus programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova este mesajul din 1 noiembrie 1993 al lui M.Snegur, Preşedintele Republicii Moldova, adresat lui Jacques Delors, preşedinte al Comisiei Europene. În această scrisoare, preşedintele ţării constată cu regret că Republica Moldova a rămas unica ţară din spaţiul central european ale cărei relaţii cu UE n-au depăşit nici faza incipientă a creării cadrului politico-juridic. În acest context, Preşedintele Republicii Moldova solicită concursul lui J. Delors în vederea demarării neîntârziate a negocierilor privind semnarea unui acord de Parteneriat şi Cooperare cu Uniunea Europeană. În viziunea Domniei sale, semnarea acestui acord ar însemna un pas real în direcţia integrării europene. Interesul manifestat de către conducerea de la Chişinău pentru Uniunea Europeană este manifestat prin scrisoarea din 28 ianuarie 1994 a lui M. Snegur adresată concomitent lui Teodoros Pangalos, Preşedintele în exerciţiu al Consiliului MAE şi Jacques Santer, Preşedintele Comisiei Europene. De asemenea, problematica relaţiilor contractuale a fost abordată şi de către A Sangheli, prim-ministru al Republicii Moldova, în timpul discuţiilor cu comisarii europeni Leon Brittan şi Hans Van den Broek, în cadrul vizitei de la Bruxelles din noiembrie 1993. Atunci s-au examinat perspectivele acordării de asistenţă Republicii Moldova în realizarea reformelor şi încheierii acordurilor de cooperare în diverse domenii. Fiind printre cele mai tinere state din lume, Moldova este cointeresată în intensificarea legăturilor externe.

Începutul anului 1994 este marcat de activizarea relaţiilor şi a interesului naţional manifestat de către Republica Moldova faţă de Uniune. Dialogul politic este impulsionat vizibil, ca urmare a acreditării la 28 ianuarie 1994, a lui M.Popov în calitate de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar în Regatul Belgiei şi şef al Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană. În acelaşi timp, se observă şi interesul manifestat din partea UE pentru Moldova. Vizita delegaţiei Comisiei Europene în frunte cu Fokion Fotiadis la Chişinău în vederea unor negocieiri, care aveau drept scop determinarea disponibilităţii autorităţilor moldoveneşti de a promova reformele politice şi economice privind edificarea statului de drept şi instaurarea principiilor de piaţă, înviorează relaţiile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

Desfăşurarea primelor alegeri generale pe bază de pluripartidism, în conformitate cu principiile democratice, precum şi a angajamentului luat de guvern de a continua cursul reformelor economice, al democratizării şi de a soluţiona pe cale paşnică conflictul transnistrean au determinat UE să demareze la 21 aprilie 1994 negocierile oficiale asupra Acordului de Parteneriat şi Cooperare (APC). Deoarece acordul urma să parcurgă o lungă perioadă de ratificare de către statele-membre, delegaţiile au convenit asupra semnării unui Acord Interimar (21 decembrie 1995, dar a intrat în vigoare la 1 mai 1996) privind comerţul, care ar permite ambelor părţi să aplice prevederile Acordului de Parteneriat şi Cooperare şi să se evite crearea unui vid legislativ în reglementarea relaţiilor economico-comerciale dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Prin semnarea APC se deschide o nouă etapă în dezvoltarea relaţiilor Republicii Moldova cu organismele europene.

De asemenea, un pas important al Moldovei a fost aderarea la 13 iulie 1995 la Consiliul Europei, fiind acceptată cu succesele şi neîmplinirile ei, pentru încurajarea şi facilitarea în direcţiile esenţiale ale edificării statului democratic şi a modelului socioeconomic european. Republicii Moldova îi revenea sarcina de a nu slăbi efortul de înfăptuire a reformelor democratice şi alinierea reală la ţările familiei democraţiilor autentice Consiliului Europei.

Spre deosebire de Guvernul precedent şi documentul cu privire la concepţia politicii externe, Guvernul Ciubuc I, în programul său pentru perioada ianuarie 1997- martie 1998, nu face nici o referinţă la Uniunea Europeană. Doar unele pasaje ne permit să presupunem că e vorba de UE. Paralel cu interesul naţional al Republicii Moldova manifestat pentru extinderea relaţiilor economice în cadrul Comunităţii Statelor Independente, se preconiza menţinerea relaţiilor cu Uniunea Economică a Bazinului Mării Negre, Iniţiativa Central-Europeană, Iniţiativa de Cooperare şi Dezvoltare Economică, Organizaţia Mondială de Comerţ, agenţiile şi instituţiile specializate ale ONU, cooperarea în bazinul Dunării. De asemenea, programul prevedea dinamizarea prezenţei Republicii Moldova în viaţa spirituală a Comunităţii Internaţionale, intensificarea contactelor cu UNESCO, Uniunea Latină şi Mişcarea Francofonă [3].

Venind în contradicţie cu programul de activitate, autorităţile de la Chişinău adresează Uniunii mesaje care exprimă dorinţa statului de a obţine statutul de membru asociat către anul 2002 şi solicită semnarea Acordului de Asociere la UE. Derularea dialogului politic a scos în evidenţă nuanţarea discursului proeuropean al autorităţilor chişinăuiene în vederea integrării graduale a Moldovei în UE. În acest sens, merită atenţie mesajul din 13 decembrie 1996 al lui P.Lucinschi, Preşedintele Republicii Moldova, adresat lui Jacques Santer, preşedintele Comisiei Europene, în care, pentru prima dată a fost exprimată oficial ideea asocierii Republicii Moldova la Uniunea Europeană către anul 2000.

În condiţii absolut noi, în urma alegerilor din martie 1998, guvernul Ciubuc II, pentru prima dată în programul său de activitate pentru anii 1998-2001 manifestă interes pentru UE. Integrarea ţării în Uniunea Europeană devine unul dintre obiectivele strategice ale politicii externe a Republicii Moldova. Această orientare era determinată de factorii obiectivi ai edificării unui stat democratic şi prosper, bazat pe economia de piaţă şi angajarea în Spaţiul European de Securitate şi Stabilitate [4]. Se observă o turnură radicală a interesului naţional vis-à-vis de politica externă a Republicii Moldova, se schimbă accentele, inclusiv în cadrul relaţiilor Moldova - CSI, acordându-se prioritate relaţiilor bilaterale dintre ţările-membre ale CSI.

Intrarea în vigoare la 1 iulie 1998 a Acordului de Parteneriat şi Cooperare (APC) a permis Republicii Moldova să-şi extindă aria relaţiilor cu UE, punând bazele unei etape distincte atât din punct de vedere al formei, cât şi al conţinutului în evoluţia cooperării cu structurile europene. În acelaşi timp, APC vine să consacre Republica Moldova în calitate de partener direct al Uniunii Europene, oferindu-i posibilitatea de a identifica şi dezvolta noi proceduri destinate permanentizării şi aprofundării dialogului politic [5], şi anume: asigurarea unui cadru corespunzător dialogului politic dintre părţi, care ar permite dezvoltarea unor relaţii politice mai eficiente; promovarea comerţului şi investiţiilor, precum şi a relaţiilor economice armonioase dintre părţi pentru a încuraja astfel dezvoltarea lor economică durabilă; asigurarea bazei pentru colaborarea în domeniul legislativ, economic, social, financiar şi cultural; susţinerea eforturilor Republicii Moldova de consolidare a democraţiei, de dezvoltare a economiei şi de finalizare a tranziţiei sale la economia de piaţă.

Examinând cu atenţie acest document, se poate afirma că el nu conţine o finalitate clară a acestor raporturi, accentul fiind pus doar pe dimensiunea de cooperare şi nu pe cea de integrare progresivă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Însă, cu toate acestea, intrarea în vigoare a APC a permis extinderea pe teritoriul Moldovei a programului Asistenţă Tehnică Noilor State Independente (TACIS) şi PHARE, care sunt unele dintre principalele instrumente create de către UE în vederea dezvoltării unor relaţii strânse economice şi politice cu noile state independente. Aceste programe vor contribui la armonizarea legislaţiei, standardelor, transportului, la dezvoltarea sectorului privat, a micilor întreprinderi, a resurselor umane. De asemenea, vor promova cooperarea industrială, vamală, socială, în domeniile educaţiei şi instruirii profesionale. Implementarea acestor programe în viaţa social-politică a ţării a dus la aderarea Republicii Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţului, care are drept scop reducerea barierelor comerciale şi sporirea accesibilităţii pieţelor de desfacere, facilitarea comerţului internaţional. La 8 mai 2001 Moldova devine cel de-al 142-lea membru. Statutul de membru al OMC îi permite ţării noastre, ca şi altor state cu o economie în tranziţie, să elaboreze strategii de dezvoltare şi politici comerciale într-un mediu mai sigur şi mai stabil. De asemenea, statutul de membru al OMC facilitează calea spre asociere la Uniunea Europeană. În plus, aderarea la UE se răsfrânge pozitiv şi asupra sistemului financiar din republică, creând premise favorabile pentru edificarea unei reţele moderne a comerţului intern, a cărui asanare s-ar repercuta pozitiv şi asupra situaţiei financiar-economice generale a Republicii Moldova. Însă cel mai semnificativ impact al includerii Republicii Moldova în OMC constă în integrarea economiei noastre naţionale în sistemul economiei globale. În acest context, Moldova a avansat mult la liberalizarea comerţului, investiţiilor străine. Totuşi, racordarea legislaţiei moldave la standardele europene se află încă în faza incipientă.

Un pas important în sensul statornicirii relaţiilor Republicii Moldova cu structurile europene a fost crearea, în ianuarie 1998, a Direcţiei „Integrare Europeană” în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, prin ordinul ministrului N.Tăbăcaru. Un alt eveniment realizat în scopul ameliorării relaţiilor dintre Uniune şi Republica Moldova a fost acceptarea acesteia din urmă la 28 iunie 2001 în calitate de membru cu drepturi depline la Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, care are drept obiectiv major sprijinirea ţărilor din Europa de Sud-Est în efortul lor de a asigura pacea, democraţia, respectarea drepturilor omului şi perspectiva economică, în scopul realizării stabilităţii în această regiune. Interesul Republicii Moldova faţă de Pactul de Stabilitate este determinat, în primul rând, de avantajele pe care acesta le oferă în soluţionarea problemelor stringente cu care se confruntă Moldova, dar mai cu seamă de perspectiva clară de integrare în Uniunea Europeană, pe care el o deschide ţărilor din Europa de Sud-Est. Însă, deşi a fost perceput ca o „strategie de integrare” pentru Republica Moldova, considerăm că este un dezavantaj a nu pune în discuţie în cadrul acestei organizaţii problema transnistreană sau aderarea la UE. Formal, Moldova a fost satisfăcută, pe când în realitate ea a fost categorisită ca şi Ucraina, Rusia şi Belarusi nici mai mult, nici mai puţin decât un viitor vecin al Europei lărgite.

Evoluţia politicii externe, în special a interesului politic naţional, a culminat odată cu formarea Guvernului Sturza, constituind baza unui nou „algoritm politic” proeuropean. Programul de activitate pentru anii 1999-2002 este canalizat spre o singură direcţie - integrarea europeană. Integrarea ţării în UE devine obiectivul strategic al politicii externe a Republicii Moldova. În scopul realizării acestui obiectiv, Guvernul îşi propunea să elaboreze şi să realizeze strategia naţională de integrare în UE, să implementeze cu stricteţe prevederile Acordului de Parteneriat şi Cooperare. Un alt obiectiv major era intensificarea demersurilor politico-diplomatice în favoarea demarării negocierilor privind asocierea Republicii Moldova la UE, încheierea unui Acord de Liber Schimb între Republica Moldova şi Uniunea Europeană şi obţinerea din partea UE a unui regim de vize, favorabil pentru cetăţenii Republicii Moldova. În scopul promovării unei politici guvernamentale coerente de integrare în UE, Republica Moldova îşi propunea să urmeze cu stricteţe ca angajamentele asumate pe plan extern să nu contravină exigenţelor UE pentru ţările aspirante la integrare [6]. Programul instituţiei executive trasa o serie de repere şi în domeniul cooperării multilaterale. Republica Moldova intenţiona să imprime un conţinut concret participării sale la activităţile ONU, OSCE şi ale Consiliului Europei. Astfel, prin participarea la operaţiunile de menţinere a păcii, desfăşurate sub egida ONU, prin cooperarea la programul „Parteneriatul pentru Pace” patronat de Alianţa Nord-Atlantică, Moldova devine nu un „consumator”, ci un „furnizor de securitate”.

Demiterea cabinetului Sturza (noiembrie 1999), care s-a dovedit a fi cel mai proeuropean, şi venirea Guvernului Braghiş, din nou schimbă, în mod radical, orientarea politicii externe a statului. Problema integrării europene este neglijată. Spre deosebire de predecesorul său, noul Guvern consideră că UE nu prezintă un cadru de stabilitate şi securitate, interesul naţional al Moldovei este din nou reorientat spre CSI. În scopul asigurării intereselor economice ale ţării, Guvernul în cauză intenţiona să susţină eforturile orientate spre aprofundarea şi diversificarea relaţiilor derulate în cadrul Comunităţii Statelor Independente în domeniul economico-comercial, în special pe plan bilateral [7]. Pe de o parte, orientarea spre CSI, iar pe de altă parte tendinţa de a se integra în UE, fac ca politica ambiguă dusă de Guvernul Braghiş să trezească suspiciuni din partea UE. Desigur, schimbările atât de radicale în perioade mici nu pot crea o atmosferă de credibilitate atât faţă de politica externă, în general, cât şi faţă de doleanţa noastră de a ne integra în Uniunea Europeană, în particular.

Noua orientare politică a actualului Guvern Tarlev II, cât şi a celui anterior Tarlev I, merită atenţie. Deşi „programul de guvernare” n-a fost aprobat de către Parlamentul republicii, el poate fi considerat mai „revoluţionar” şi mai coerent decât programul Guvernului Braghiş. Astfel, în proiectul programului de activitate a Guvernului Republicii Moldova, care nu a fost aprobat, „stabilitate, redresare economică, securitate socială” la capitolul „Integrarea Europeană a Republicii Moldova” se stipulează că în scopul realizării obiectivului de integrare, Guvernul va elabora strategii naţionale care ar facilita integrarea sa în UE. De asemenea, executivul Republicii Moldova va depune toate eforturile pentru eficientizarea activităţii Comitetului Interministerial pentru Integrare Europeană, racordarea actelor normative naţionale la exigenţele comunitare; crearea Departamentului Integrare Europeană; implementarea cu stricteţe a prevederilor Acordului de Parteneriat şi Cooperare. Republica Moldova va intensifica demersurile politico-diplomatice pentru demararea negocierilor privind asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Actualul preşedinte, V.Voronin, în alocuţiunea sa rostită la Conferinţa Europeană de la Atena din 16-17 aprilie 2003 menţiona că integrarea europeană a devenit o politică de stat prioritară atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, iar orientarea externă este pentru noi nu doar un proces de revenire la cultura şi civilizaţia europeană, dar şi un proces de racordare la standardele şi normele politico-economice europene. În opinia sa, promovarea şi menţinerea vectorului integrării europene în politica externă a Republicii Moldova constituie prioritatea absolută a cursului ireversibil al actualei guvernări. Pentru ţara noastră timpul lozincilor democratice şi proeuropene a trecut. A sosit timpul realizării efective a democraţiei şi a opiniei europene. Anul 2004 a devenit pentru Republica Moldova anul stabilirii temeliei instituţionale şi legislative a reformelor şi transformărilor structurale în sferele politică, economică, socială şi umanitară, al conectării la politicile europene şi a armonizării legislative la standardele europene. În acest context, şeful statului a accentuat că integrarea în UE nu este un scop în sine, ea urmăreşte avansarea spre valorile şi standardele europene, economice, democratice şi sociale.

Astăzi, relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au intrat într-o cu totul altă dimensiune. Or, faptul că la 1 mai 2004 acest organism european a cunoscut cea mai masivă extindere din istoria funcţionării sale, numită „the big bang” enlargement” a modificat contextul geopolitic în Europa, creând condiţii pentru afirmarea vocaţiei externe a Uniunii. Prin urmare, conştientă şi interesată de creşterea rolului său pe plan extern, Uniunea Europeană a iniţiat în deceniul trecut un proces din ce în ce mai coerent de cooperare regională şi de deschidere în proximitatea sa geografică, definită prin trei arii de interes: Europa Centrală şi de Est, Balcanii de Vest şi Mediterană.

Politica propusă la 11 martie 2003 de către Uniunea Europeană a făcut ca Republica Moldova să devină o dată în plus protagonista unei noi politici europene – cea a „noii vecinătăţi”. „Noua politică” lansată de Uniunea Europeană „Europa extinsă – noua vecinătate” în relaţiile cu statele cu care după extinderea din 2004 urma să aibă frontieră comună, prevedea aprofundarea cooperării prin oferirea unui acces mai mare pe piaţa internă europeană, oferea noi perspective de integrare politică şi economică ţărilor ce nu pot fi acceptate, deocamdată, ca membre ale Uniunii Europene [8], cu scopul de a crea un spaţiu de securitate, prosperitate, dezvoltare durabilă şi bună vecinătate, „un cerc de prieteni” la frontierele externe ale Uniunii, caracterizat de relaţii strânse şi pacifiste, fondate pe cooperare. Noul ansamblu de măsuri de politică externă a fost ulterior grupat sub denumirea de „Politica Externă de Vecinătate” (PEV), prin Comunicarea Comisiei din iunie 2004 şi constituie documentul-cadru al PEV, alături de comunicarea privind crearea Noului Instrument pentru Vecinătate din iulie 2003. Anul 2004 a însemnat şi debutul aplicării PEV – adoptarea rapoartelor de ţară şi a planurilor de acţiuni.

Realizarea Politicii Externe de Vecinătate se face prin intermediul planurilor de acţiuni. Planul Individual de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană [9] a fost semnat la 22 februarie 2005 la Bruxelles, în cadrul celei de-a şaptea reuniuni a Consiliului de Cooperare Republica Moldova – UE. Planul este un document politic care stabileşte obiectivele strategice ale cooperării dintre Moldova şi Uniunea Europeană şi are un caracter temporar de implementare (pe o perioadă de 3 ani). Acest document nu reprezintă o politică de extindere a Uniunii Europene. Potrivit oficialilor europeni, este o ofertă substanţială şi concretă de colaborare, parteneriat şi integrare în programele şi politica Uniunii Europene, în cadrul căruia Republica Moldova a fost invitată să dezvolte relaţii politice, economice, probleme de securitate şi culturale. Extinderea Uniunii Europene oferă Republicii Moldova oportunitatea de a dezvolta o relaţie de continuă apropiere, mergând dincolo de cooperare, adică de a implica, într-o măsură semnificativă, integrarea economică şi de a aprofunda cooperarea politică.

Complexitatea Planului de Acţiuni (PA) şi angajamentele pe care le include au determinat crearea unui mecanism naţional (Hotărârea Guvernului nr. 786 din 1 august 2005), care să asigure îndeplinirea eficientă a prevederilor sale ce se axează pe activitatea a patru piloni principali – comisiile interministeriale de implementare, fiecare coordonată prezentată respectiv de Ministerul Justiţiei, Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, Ministerul Educaţiei şi Tineretului. În urma activităţii acestui mecanism de implementare, monitorizat de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a fost elaborat Programul Naţional de Implementare a Planului de Acţiuni, care includea acţiuni concrete pentru atingerea obiectivelor Planului de Acţiuni.

Planul propus de Uniunea Europeană Republicii Moldova la finele anului 2003 poate fi considerat drept o fază pregătitoare tranzitorie, de la actualele relaţii de parteneriat şi cooperare la cele de integrare. Astfel, examinând Planul de Acţiuni Republica Moldova–Uniunea Europeană, putem constata că el cuprinde un set bine definit de domenii prioritare prevăzute nu doar de Acordul de Parteneriat şi Cooperare. În cadrul acestor domenii, care, de altfel, au acelaşi grad de importanţă, în conformitate cu Planul de Acţiuni, o atenţie deosebită se acordă dialogului politic şi reformelor; cooperării în scopul soluţionării conflictului transnistrean; continuării consolidării stabilităţii şi eficienţei instituţiilor ce garantează democraţia şi supremaţia legii; asigurării respectării libertăţii presei şi de exprimare; implementării acţiunilor vizând reducerea sărăciei; ameliorării climatului investiţional; acţionării în vederea oferirii de către Uniunea Europeană a Preferinţelor Comerciale Autonome; intensificării luptei împotriva crimei organizate, inclusiv traficul de fiinţe umane; asigurării eficienţei managementului fluxurilor migraţionale, inclusiv iniţierea procesului încheierii unui acord de readmisie între UE şi Republica Moldova [10]. Una dintre priorităţile Planului de Acţiuni este şi facilitarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni. Iniţierea unui dialog privind regimul de vize reprezintă prima etapă în procesul de negociere a unui acord propriu-zis.

Spre deosebire de APC, care este un document juridic, Planul de Acţiuni este un document politic, care preia prevederile rămase nerealizate din APC, dar care, după cum vedem, îşi extinde considerabil sfera de acoperire, fiind ajustat la obiectivele prioritare ale politicii interne şi externe ale statului. Însă, considerăm, cel mai important este faptul că, spre deosebire de Acordul de Parteneriat şi Cooperare, care nu are o finalitate şi un scop bine definit, Planul de Acţiuni Republica Moldova–Uniunea Europeană conţine o referinţă la viitoarele relaţii contractuale dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Prin această referinţă statul nostru este invitat să stabilească cu UE relaţii politice de securitate, economice şi culturale mai intense.

Perspectiva negocierii cu Uniunea Europeană a unui acord, care ar înlocui APC, depinde în mare măsură de calitatea implementării prevederilor Planului de Acţiuni, care va constitui un pas sigur spre atingerea obiectivului strategic de integrare europeană al Republicii Moldova şi care va fi realizat prin intermediul Politicii Europene de Vecinătate (PEV).

Dacă de la început Moldova a manifestat o atitudine rezervată faţă de PEV, începând cu 1999, toate guvernele au susţinut că Republica Moldova este un stat sud-est european şi că trebuie tratat la fel ca statele din regiune afectate de conflicte interne. Paradoxal, dar în acest context european fluid Republica Moldova este ancorată destul de bine prin Planul său de Acţiuni cu Uniunea Europeană. Spre deosebire de UE, Rusia sau Balcani, direcţia în care trebuie să se mişte Republica Moldova în următorii ani este trasată destul de clar de către Planul de Acţiuni UE–Republica Moldova. Implementarea Planului de Acţiuni va fi dificilă şi, probabil, va dura mai mult de cei 3 ani prevăzuţi. Acest fapt este condiţionat de problemele care există. În primul rând, Republica Moldova a fost în primul val al statelor care au negociat planurile de acţiuni, ceea ce a însemnat că ea nu s-a putut baza pe experienţa altor state, cum o face astăzi Georgia. În al doilea rând, PA al Republicii Moldova, împreună cu PA UE-Maroc şi UE-Tunis sunt cele mai voluminoase. În acelaşi timp, dintre toate statele care au negociat PA în primul val, Republica Moldova are cea mai scăzută capacitate de implementare. În al treilea rând, cea mai importantă problemă a Planului este faptul că majoritatea punctelor sunt obligaţii ale Republicii Moldova, în timp ce responsabilităţile din partea Uniunii Europene par a fi sumare. Acest fapt însă nu este doar problema Republicii Moldova, dar a tuturor planurilor de acţiuni negociate în primul val. În pofida celor remarcate mai sus, Planul de Acţiuni este şi un succes pentru Republica Moldova [11].

În această ordine de idei, Planul de Acţiuni UE–Republica Moldova s-a dovedit a fi un instrument de succes pentru a impulsiona Moldova să înainteze pe calea reformelor democratice, economice şi instituţionale ce derivă din criteriile de la Copenhaga, va impulsiona cooperarea bilaterală a Republicii Moldova cu cele 25 de state-membre ale Uniunii Europene. Fiind implicate o serie de structuri de stat, în procesul de implementare a Planului au fost realizaţi paşi importanţi întru abordarea problemelor la frontiera dintre Moldova şi Ucraina prin crearea misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră şi implicarea UE în dialogul de soluţionare a conflictului transnistrean. Astăzi, printre realizările înregistrate în cadrul Planului de Acţiuni Republica Moldova–Uniunea Europeană, o atenţie sporită se acordă sectorului energetic pentru a susţine eforturile Moldovei la diversificarea surselor de energie. Au fost realizate progrese în domeniul reformelor economice, au avut loc abolirea pedepsei cu moartea şi reformele codului electoral. Într-o perioadă istorică extrem de scurtă, graţie reformelor indicate de Uniunea Europeană, Moldova a progresat mult în schimbarea lucrurilor spre bine, fiind adaptate la standardele europene.

Anii 2004, 2005 pot fi consideraţi ani de succes pentru diplomaţia Republicii Moldova, care s-a manifestat îndeosebi prin ridicarea la un nivel calitativ nou a dialogului cu Uniunea Europeană şi celelalte structuri europene. Avansarea noastră în direcţia integrării europene a fost determinată de rezultate pozitive obţinute în cadrul cooperării în Europa de Sud-Est, în special la Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE), un aranjament politic deosebit de important pentru ţara noastră care ne-a oferit posibilitatea să prezentăm statelor din această regiune „cartea de vizită” politică a Moldovei şi, respectiv, să stabilim o colaborare strânsă cu statele din Balcanii Occidentali. De asemenea, Republica Moldova a exercitat cu succes preşedinţia la Masa de lucru III „Probleme de securitate”.

Cu certitudine, în 2007 vom face bilanţul procesului de implementare a Planului de Acţiuni, rezultatele căruia vor înclina balanţa spre tipul de atitudine cu care vom continua dialogul cu instituţiile europene, pesimistă sau optimistă. Dacă până în 2007 Republica Moldova va îndeplini toate angajamentele asumate, iar Planul va fi implementat cu succes, este cert că Moldovei i se va atribui un alt statut. Sfârşitul perioadei de implementare a Planului de Acţiuni coincide cu anul în care România şi Bulgaria vor fi acceptate în calitate de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Republica Moldova, la rândul său, va avea posibilitatea să obţină un nou statut, mai avansat în relaţiile cu Uniunea Europeană. În vederea valorificării acestei oportunităţi oferite de Planul de Acţiuni, putem menţiona o creştere substanţială a rating-ului ţării noastre în comunitatea euro-atlantică, ceea ce a adus importante dividende politice sub forma:
  1. unei mai mari receptivităţi şi disponibilităţi a structurilor euro-atlantice şi a partenerilor europeni de a se implica în soluţionarea problemei transnistrene, inclusiv prin semnarea Declaraţiei de Stabilitate şi Securitate pentru Republica Moldova;
  2. îmbunătăţirea relaţiilor cu instituţiile financiare internaţionale;
  3. interesul manifestat faţă de ţara noastră de către majoritatea statelor-membre ale Uniunii Europene;
  4. sporirea ponderii noastre în organizaţiile internaţionale şi regionale [12].

Chiar dacă pentru relaţiile Republicii Moldova cu UE, politica „noii vecinătăţi” nu constituie neapărat un pas în direcţia integrării în acest organism european, totuşi, ea oferă un şir de avantaje şi beneficii considerabile. Printre acestea am putea menţiona:

1. Perspectiva de aderare la piaţa comună europeană, precum şi integrarea şi liberalizarea continuă pentru a asigura realizarea celor patru libertăţi în circulaţie (a bunurilor, serviciilor, capitalului şi a persoanelor), care stau la baza „pieţei unice”.

2. Extinderea mandatului Băncii Europene de Investiţii asupra „vecinilor” UE şi lansarea în 2007 a unui nou instrument financiar „de vecinătate” (Instrumentul European pentru Vecinătate), care s-ar focaliza pe proiecte de cooperare transfrontalieră realizate prin programele de finanţare ale UE: TACIS, PHARE, MEDA, CARDS şi Intereg.

3. Combaterea în comun a ameninţărilor la adresa securităţii, care este un interes crucial pentru Uniunea Europeană. Astfel, se preconizează a se atinge acest scop prin promovarea unui parteneriat cu potenţiali vecini, bazat pe valori comune, precum şi pe consolidarea dezvoltării economice, interdependenţei şi legăturilor culturale. Dar şi prin „abordarea pericolelor comune” – terorism şi proliferare de arme, conflicte regionale şi situaţii de criză, crimă organizată, imigraţiune ilegală, trafic cu fiinţe umane, droguri şi arme, precum şi criminalitatea economico-financiară. Aceste pericole ar putea fi aplanate, începând cu cooperarea la scară mică în regiunile de frontieră până la interconexiunea diverselor reţele şi acordarea de sprijin în domeniul cooperării regionale şi transnaţionale.

4. Perspectiva că UE se va implica mai activ în gestionarea crizei transnistrene prin mediere, reconstrucţie post-conflict şi participarea la aranjamente de securitate internă. Astfel, Comunitatea privind „Europa Extinsă – Vecinătatea: un nou cadru al relaţiilor cu vecinii estici” menţionează că „UE trebuie să-şi atribuie un rol cât se poate de major în soluţionarea conflictului transnistrean”. O impresie mai activă a acesteia în gestionarea crizelor ar demonstra dorinţa Uniunii de a-şi asuma mai multe responsabilităţi în reglementarea conflictelor din statele vecine. Capacităţile civile şi militare ale UE de gestionare a crizelor ar putea fi desfăşurate în sprijinul aranjamentelor de securitate internă.

Însăşi faptul că Republica Moldova, care este amplasată geografic şi geopolitic de-a lungul frontierei de Est a Alianţei Atlanticului de Nord, din 1 ianuarie 2007 va fi vecina imediată a Uniunii Europene, face ca aceste mari alianţe din spaţiul euroatlantic să fie interesate în soluţionarea conflictului de pe Nistru, din simplul motiv că acesta este o sursă a multor riscuri militare şi nemilitare. În acest sens, chiar şi Planul de Acţiuni UE–Republica Moldova prevede soluţionarea conflictului transnistrean ca unul dintre elementele-cheie ale colaborării noastre mai strănse cu Bruxelles. În scopul intensificării şi aprofundării relaţiilor şi realizării Planului de Acţiuni Republica Moldova–Uniunea Europeană, cât şi în scopul soluţionării conflictului transnistrean, la 7 octombrie 2005, în punctul de trecere Palanca la sudul Moldovei a fost semnat Memorandumul privind monitorizarea frontierei moldo-ucrainene ceea ce constituie o nouă impulsionare şi s-a deschis o nouă dimensiune în relaţiile Moldovei cu UE.. Deschiderea Delegaţiei Comisiei Europene la Chişinău este incontestabil mai mult decât un birou, este un semnal, un simbol al unui parteneriat pe termen lung, bazat pe încredere şi valori comune, este un exemplu al realizării prevederilor Planului de Acţiuni.

Dacă până în prezent relaţiile diplomatice ale Republicii Moldova cu Uniunea Europeană erau menţinute prin intermediul ambasadelor statelor-membre ale Uniunii Europene, din 7 octombrie 2005 sunt realizate prin intermediul Reprezentantului Special al Uniunii Europene Adrian Jacobovitz de Szeged, iar primul şef al delegaţiei Comisiei Europene în Republica Moldova este Cesare De Montis. Acest eveniment poate fi apreciat drept unul de o importanţă majoră din perspectiva obiectivului ţării de integrare europeană şi unul dintre succesele diplomatice ale Moldovei din anul 2005. Prin numirea Reprezentantului Special pentru Moldova, Uniunea Europeană doreşte să demonstreze că are o politică externă şi de securitate comună şi că această politică presupune şi acţiuni care influenţează pozitiv şi vizibil anumite situaţii. Prin numirea Reprezentantului Special, Uniunea Europeană a devenit pentru prima dată un actor politic în Republica Moldova. Dacă, totuşi, se doreşte ca implicarea Uniunii Europene în Moldova să aibă un impact decisiv, următorul pas pentru Uniunea Europeană este să crească din rolul actual de actor diplomatic în Moldova, într-un actor de securitate în reglementarea conflictului transnistrean.

Avantajele interesului naţional al Moldovei în condiţia de apropiere de Uniunea Europeană se află în sectorul politic, economic şi social. Din punct de vedere politic, aceasta înseamnă stabilitatea democraţiei, ridicarea securităţii statului şi a cetăţenilor. Din punct de vedere economic, aceasta înseamnă eliminarea „sindromului economiei periferice”, o creştere a competitivităţii ţării şi perspectiva de acces lărgit pe piaţa UE, lărgirea accesului la fondurile de dezvoltare, investiţii şi noile tehnologii. Aspectul social semnifică armonizarea sistemului de învăţământ, sănătate şi protecţia mediului, accesul la informaţie şi protejarea drepturilor omului cu standardele europene. Atât pentru Republica Moldova, cât şi pentru UE, soluţionarea constructivă a conflictului transnistrean, unicul „conflict îngheţat” la hotarul de est al UE, este de o importanţă considerabilă.

După cum ne demonstrează în mod clar experienţa acumulată de Statele Baltice în drumul lor spre integrarea deplină în Uniunea Europeană, aprofundarea relaţiilor economico-comerciale cu statele-membre ale UE se poate transforma în cele din urmă într-un argument convingător, pentru un stat care doreşte evoluarea relaţiilor sale politice cu Uniunea Europeană în sensul asocierii la aceasta din urmă. Mai mult decât atât, în cazul Moldovei dezvoltarea unui parteneriat comercial solid cu Occidentul ar contribui cu certitudine şi la consolidarea securităţii economice pusă grav sub semnul întrebării atât din cauza crizei financiare ruse din august 1998, cât şi a crizei energetice din primăvara anului 2000. Pare paradoxal, însă criza financiară rusă a avut şi un efect pozitiv: ea a stimulat eforturile Moldovei în identificarea unor oportunităţi noi, care să impulsioneze comerţul său cu Uniunea Europeană. Dintre acestea am menţiona:
  1. Negocierea cu Uniunea Europeană a unei liste de produse agroalimentare care ar putea fi comercializate pe piaţa comunitară.
  2. Obţinerea autorizaţiei Comisiei Europene de a exporta vinuri.
  3. Obţinerea unor facilităţi suplimentare în cadrul Sistemului General de Preferinţe (GSP).
  4. Extinderea valabilităţii Acordului privind comerţul cu produse textile semnat cu Uniunea Europeană începând cu 1 ianuarie 2004.
  5. Demararea proiectului TACIS „Studierea fezabilităţilor economice a zonei de liber schimb între Uniunea Europeană şi Moldova” ca o condiţie indispensabilă pentru iniţierea negocierilor privind semnarea Acordului de Liber Schimb (ALS).

Odată cu destrămarea URSS şi crearea statului independent Republica Moldova a apărut necesitatea reorientării relaţiilor externe cu alte state decât cele din fostul bloc socialist. Păşind pe calea tranziţiei spre economia de piaţă, Republica Moldova a fost influenţată negativ de dependenţa mult prea puternică din Est, fapt ce a produs instabilitatea preţurilor şi a cadrului juridic cu partenerii tradiţionali din ex-URSS. În condiţiile existente o importanţă deosebită a avut-o reorientarea şi restructurarea relaţiilor economice internaţionale ale ţării.

Spre a putea analiza relaţiile Republicii Moldova cu ţările occidentale, trebuie să facem o analiză a datelor privind evoluţia acestora. Adevăratele relaţii economice externe ale Moldovei încep din anul 1992, rezultate din 1991 şi chiar din următorii ani fiind obţinute în virtutea relaţiilor existente în timpul URSS. Destrămarea Uniunii a dus la reducerea bruscă a exporturilor şi importurilor cu tendinţa de creştere treptată a acestora până în anii 1998; deficitară a fost şi balanţa comercială, importurile fiind mai mari decât exporturile. Dependenţa de o singură piaţă de desfacere, în special de una, care nu este suficient de stabilă, a accentuat necesitatea de diversificare a relaţiilor pe mai multe pieţe externe. Astfel, a devenit evidentă necesitatea de a promova produsele moldoveneşti pe pieţe mai stabile aşa cum sunt cele ale Uniunii Europene, Europa Centrală şi de Est. Începând cu anul 1994, relaţiile economice, în special cele comerciale ale Republicii Moldova cu statele-membre ale Uniunii Europene se caracterizează printr-o tendinţă pozitivă de creştere continuă, dar totuşi modestă, în comparaţie cu nivelurile atinse de Ţările Baltice. În perioada 1994–1998 ritmul anual de creştere a volumului comercial a constituit în medie aproximativ 60%, iar ponderea comerţului cu Statele Uniunii Europene în volumul total al comerţului exterior efectuat de agenţii economici ai Moldovei a evoluat de la 12,7% în 1995 la 22,0% în 1998. Trebuie de menţionat că aceasta se datorează în mare parte creşterii importurilor din Uniunea Europeană. Datorită creşterii exporturilor de mărfuri, ponderea comerţului cu Uniunea Europeană în volumul total al comerţului exterior efectuat de Republica Moldova s-a majorat ca urmare a creşterii schimburilor comerciale cu statele-membre ale Uniunii Europene. O astfel de evoluţie în crescendo a relaţiilor noastre comerciale cu UE, chiar dacă este încă modestă, a fost posibilă, în primul rând, datorită instituirii unui cadru juridic care oferă premise reale pentru dezvoltarea acestora. Totuşi, la etapa actuală rolul principal în dezvoltarea parteneriatului economic cu Uniunea Europeană îi revine APC. UE este un partener comercial strategic deosebit de important pentru Moldova, având o populaţie de 375 milioane (doar Germaniei îi revin 80 milioane sau 22% din populaţia UE).

Sub aspect economic, relaţiile Republicii Moldova cu statele occidentale au cunoscut o dezvoltare continuă. Printre cei mai importanţi parteneri comerciali ai Republicii Moldova sunt Austria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania.

Germania este unul dintre partenerii comerciali ai Republicii Moldova, plasându-se pe locul patru după volumul schimburilor comerciale care a atins în anul 2001 suma de 125,2 mln dolari SUA. Totodată, există încă mari rezerve în ce priveşte atragerea investiţiilor germane în economia ţării noastre, acestea reprezentând 20,36 mln dolari SUA, doar 3,35 din totalul investiţiilor străine. În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 144 de întreprinderi cu participarea capitalului german. Domeniile principale de activitate sunt transporturile şi comunicaţiile, industria prelucrătoare şi cea extractivă. În ţara noastră activează cu succes concerne şi companii cu renume cum ar fi „Sudzucker”, „Knaif”, „BMW”, „Mercedes Benz” ş.a. Pentru a impulsiona dezvoltarea relaţiilor economice cu Germania, Republica Moldova a înfiinţat în această ţară Reprezentanţa comercial-economică de la Berlin şi Reprezentanţa Ministerului Economiei în oraşul Celle. În scopul promovării mărfurilor moldoveneşti pe piaţa germană, Republica Moldova a fost prezentată de diverse târguri şi expoziţii în Germania, dintre care cele mai importante au fost expoziţia internaţională „Grune Woche”, expoziţia specializată „Intervitis-Interfructa”, „Forumul Est-Vest al vinului, sucurilor şi tehnologiilor din domeniu”. Germania ocupă un loc important cu privire la ţările donatoare. În baza Acordului de cooperare tehnică între RFG şi Republica Moldova, semnat în 1994, Germania a implementat în ţara noastră mai multe proiecte de asistenţă prin intermediul Biroului de Coordonare a Asistenţei Tehnice (GTZ), care a activat la Chişinău până în septembrie 2001. De asemenea, Republica Moldova a primit asistenţă în astfel de sectoare cum ar fi restructurarea întreprinderilor şi a sectorului financiar-bancar, promovarea exportului, reforma legislaţiei economice, reorganizarea învăţământului profesional, ameliorarea mediului etc. [13]. Nu mai puţin importante pentru Republica Moldova sunt relaţiile cu Franţa. Acest interes deja s-a evidenţiat într-un şir de proiecte care se realizează în ţara noastră. Cea mai mare întreprindere în Moldova cu capital străin este firma „Voxtel” care creează în republică o reţea de legături mobile în sistemul CSM [14]. De asemenea, sunt de menţionat şi relaţiile moldo-italiene care au înregistrat o creştere deosebit de energică în plan economic şi comercial. Italia este prima ţară cu care Republica Moldova a încheiat un acord interguvernamental în domeniul muncii, menit să protejeze interesele cetăţenilor moldoveni angajaţi la lucru în Italia. Negocierile moldo-italiene s-au soldat cu semnarea a zece acte ce ţin de raporturile bilaterale ale celor două ţări, inclusiv acorduri privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, conlucrarea în domeniul traficului marfar şi de pasageri, servicii aeriene, colaborarea în sfera culturii şi a schimbului de tineret.

Relaţia Republicii Moldova cu Uniunea Europeană este adesea comentată prin prisma reformelor, a proceselor de transformare a unei foste economii de comandă într-o economie de piaţă, a unei foste republici sovietice în care s-a practicat totalitarismul într-o democraţie pluripartidistă. Este greşit să se creadă că având o politică externă „prooccidentală” starea democraţiei şi nivelul de dezvoltare nu mai contează. Din contra, starea democraţiei şi situaţia internă contează mult mai mult pentru aspiraţiile europene ale Moldovei. A fi „proeuropean” nu este sinonim cu a fi „european”. Moldova are o politică externă „proeuropeană”, însă politicile interne sunt în mare parte foarte joase, în special în ceea ce priveşte independenţa autorităţilor publice locale, independenţa justiţiei, situaţia cu mass-media. Toţi aceşti factori contează foarte mult, pentru că anume politicile interne sunt criteriul principal care determină calitatea relaţiilor Moldovei cu Uniunea Europeană, perspectivele europene ale ţării şi spijinul acordat Chişinăului în reglementarea conflictului transnistrean.

Există un interes al Uniunii Europene vis-à-vis de evenimentele din Moldova. Acest interes este o parte a politicii speciale pentru ţările în curs de aderare şi pentru ţările vecine ale Uniunii Europene. Una dintre componentele acestei politici se referă şi la Republica Moldova. Unii cercetători, examinând procesul de extindere a Uniunii Europene, consideră că acesta are unele avantaje pentru Republica Moldova:

1. Datorită extinderii Uniunii Europene, va creşte importanţa acesteia în calitate de partener de comerţ. Relaţiile comerciale după 2004 includeau prezenţa Uniunii pe piaţa internă.

2. Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene, care urmează a fi aplicată şi faţă de noile state-membre, poate avea ca rezultat reducerea treptată a cantităţilor de produse agricole. Astfel, s-ar putea înregistra o reducere a importurilor de produse agricole din aceste ţări în Moldova şi creşterea cererii pentru cele autohtone, care până acum erau insuficient de competitive.

3. Experienţa de lărgire a Uniunii Europene este benefică pentru integrarea eficientă a altor candidaţi.

4. Lărgirea Uniunii Europene este bazată pe anumite principii deja stabilite şi aplicate, care sunt favorabile perspectivelor de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană, şi anume:

a) principiul cath-up care permite ţărilor noi asociate să ajungă din urmă ţările ce se pregătesc pentru aderarea la Uniunea Europeană;

b) principiul precedent este fortificat de principiul meritelor proprii. Astfel, o ţară care depune eforturi importante în domeniul pregătirii pentru aderare şi înregistrează rezultate foarte bune va fi favorizată la luarea deciziilor;

c) principiul de evitare a ruperii legăturilor tradiţionale dintre state, în special dintre cele care au aceeaşi cultură, limbă etc. În acest caz, aderarea României la Uniunea Europeană preconizată pentru 2007, va permite motivarea suplimentară pentru acceptarea Moldovei în Uniunea Europeană. Ba mai mult, susţinerea României este esenţială pentru argumentarea necesităţii de includere a ţării noastre în structurile europene.

Moldova, în vederea integrării ulterioare în Uniune, poate învăţa multe din experienţa statelor care deja au aderat sau care vor deveni în curând membri deplini ai Uniunii Europene, în special, în domeniul agriculturii, unde este necesară reorientarea de la produsele cultivate în mod tradiţional la altele, care nu cad sub incidenţa Politicii Agricole Comune. Un exemplu în acest sens ar fi creşterea de plante etrice şi medicinale, care sunt intensive în factorul de muncă şi sunt foarte apreciate în industria cosmetică şi farmaceutică. Aceasta mai presupune şi reînvierea industriei cosmetice şi farmaceutice.

Însă extinderea Uniunii Europene spre Prut, consideră analiştii politici, riscă să aducă Moldovei şi unele dezavantaje:
  1. Lărgirea Uniunii Europene va duce mai mult la izolarea Moldovei sub toate aspectele.
  2. Lărgirea Uniunii, precum şi crearea Uniunii Economice Monetare, duce la intensificarea concurenţei. Aceasta va duce la scăderea competitivităţii produselor moldoveneşti pe piaţa Uniunii Europene lărgite.
  3. Noii membri, fiind importanţi producători agricoli, reduc perspectivele de export ale produselor moldoveneşti în Uniunea Europeană, Politica Agricolă favorizând puternic producătorii din interiorul Uniunii Europene.
  4. Lărgirea Uniunii Europene este un proces foarte complicat din punct de vedere logistic, dar şi însoţit de mari cheltuieli financiare. Real, noii membri vor deveni complet integraţi în Uniunea Europeană după 2013, când vor finaliza toate perioadele de tranziţie. În cazul în care această experienţă va fi mai complicată decât este preconizat, aceasta poate afecta dorinţa Uniunii Europene de lărgire suplimentară [15].

Dacă ne referim la perspectiva integrării Moldovei în Uniunea Europeană, este cazul să analizăm cum satisfacem la momentul actual criteriile de aderare la Uniune. În conformitate cu „articolul O” din Titlul III „Dispoziţii finale” din tratat, se stipulează că orice ţară europeană poate să devină membru al Uniunii Europene” [16] după următoarele criterii:
  1. politice, care ţin de asigurarea democraţiei, respectării drepturilor omului;
  2. economice, care se referă la existenţa şi buna funcţionare a economiei de piaţă;
  3. capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de membru, inclusiv implementarea acquis communautaire.

Astfel, criteriul politic presupune ca noii membri care vor fi acceptaţi în Uniune trebuie să excludă posibilitatea unui regim politic autoritar. Dacă analizăm cazul Moldovei, se pare că nu prea suntem avantajaţi de situaţia prezentă şi tendinţele autoritare ale actualei guvernări.

Referitor la criteriul economic, am putea menţiona că economia de piaţă a Moldovei este încă prea fragilă şi nu poate face faţă imperativelor europene. Astfel, potrivit calculelor efectuate de Banca Mondială din 1 iulie 2006, Republica Moldova se plasează pe locul 138 în topul celor 183 de economii la nivel mondial, în funcţie de Produsul Intern Brut (PIB) din anul 2005. Potrivit instituţiei financiare, Moldova (fără zona transnistreană) a avut în 2005 un PIB de 2906 mln. USD, însă, devansează Lao (/2855 mln. USD). Printre statele ex-sovietice, Republica Moldova se plasează pe locul 13, înaintea Kârgâzstanului şi Tadjikistanului. Deci, nu putem vorbi de cele mai bune performanţe. Desigur, nu putem să ne comparăm cu o bună parte dintre statele fost unionale. Comparaţia este imposibilă. Dacă facem abstracţie de structura economiei, suprafaţa şi populaţia ţării, totuşi, am putea găsi unele tangenţe comune. Excluzând din start statele baltice, observăm că suntem în urma Armeniei (peste 3 mln locuitori) şi a Georgiei, cu care pretindem că facem parte din acelaşi bloc al statelor reformatoare, care tind să se integreze în economia europeană. Diferenţele se aprofundează şi mai mult dacă încercăm să ne comparăm cu economiile din zona geografică din care facem parte – central şi est-europeană. Statisticile confirmă că suntem un stat sărac, care trebuie să se mişte rapid, dacă nu dorim să ne autoexcludem din blocul economiilor central şi est-europene, ce se integrează tot mai mult în Uniunea Europeană. Ţările cu care am putea să ne comparăm – Croaţia (4,47 mln. locuitori), Bosnia şi Herţegovina (3,9 mln. locuitori), Albania (3,1 mln. locuitori), Macedonia (peste 2 mln. locuitori) au economii de câteva ori mai mari decât Moldova, fapt ce demonstrează un nivel mult mai înalt al reformelor, ritmuri mult mai înalte de modernizare şi implementare a principiilor economiei de piaţă. Adică, după reuşitele economice există riscul de a fi excluşi din blocul economiilor candidate pentru integrarea europeană. Starea actuală a economiei este şi rezultatul direct al anilor 2001-2004, pierduţi la capitolul reformă, dezvoltarea sectorului privat, sporirea investiţiilor în economie, modernizare şi democratizare. Industria la fel lasă de dorit – şi-a epuizat capacităţile interne şi lipsa investiţiilor străine se află în picaj; agricultura continuă să fie bazată pe forţa fizică [17]. O altă problemă este menţinerea monopolului în anumite domenii de activitate din partea altor state ca Rusia, Germania, Spania.

De aceea, pentru a ridica nivelul economic al ţării ar trebui ca Republica Moldova să parcurgă aceeaşi cale pe care a parcurs-o Luxemburgul. Moldova ar putea deveni, pentru Europa Centrală şi de Est, ceea ce a devenit Luxemburgul pentru Europa Occidentală – centrul serviciilor financiare, a legăturilor de comunicaţie, un teritoriu comercial şi un garant de depunere a capitalurilor băneşti. Statelor mici le este greu să concureze cu marile puteri în ceea ce priveşte producţia mărfurilor. Însă în sfera serviciilor poate pe deplin să devină concurentă dacă ar acorda businessului calitate, garanţie, preţuri joase. Experienţa Luxemburgului este un exemplu pentru Republica Moldova. Aflată la intersecţia căilor comerciale dintre Occident şi Orient, Republica Moldova are o şansă unică de a se transforma într-un centru al prestărilor de servicii financiare pentru Europa Centrală şi de Vest. O altă modalitate de a ridica nivelul economic al ţării este cea de asigurare a posibilităţilor partenerilor comerciali de a realiza înregistrarea firmelor, de a colabora cu băncile şi partenerii atât din Vest, cât şi din Est, de a transforma Moldova într-un centru al comerţului electronic. De ce Republica Moldova nu ar deveni un centru de înregistrare a vaselor maritime şi a companiilor aieriene. Luxemburgul nu are ieşire la mare, dar se plasează pe al şaselea loc în Europa după numărul vaselor pe care le deţine.

În ceea ce priveşte capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de membru, perspectivele Moldovei de a participa la formarea bugetului Uniunii Europene sunt foarte slabe, iar racordarea legislaţiei Moldovei la cea europeană este doar în fază incipientă. În prezent, Moldova nu este bine pregătită pentru a fi parte a Politicii Comune de Securitate şi Apărare. Este evident faptul că dorinţa Moldovei de aderare la Uniunea Europeană trebuie să fie confirmată de eforturi imediate şi considerabile în vederea satisfacerii tuturor criteriilor de aderare.

Indiscutabil, alegerea viitorului nu este un lucru uşor. Este adevărat că Republica Moldova nu poate fi considerată drept candidat la integrarea în Uniunea Europeană. Deseori analiştii din Occident afirmă că chiar dacă UE s-ar extinde spre Est şi România ar fi admisă în această organizaţie, Republica Moldova şi în acest caz nu ar atinge nivelul de dezvoltare pentru includerea în lista statelor candidate. Transferul hotarelor Uniunii Europene spre Prut i-ar aduce în vecinătate un stat ameninţat de insecuritate în regiune, iar printre problemele nesoluţionate pot fi enumerate problema transnistreană; instabilitatea politică (schimbările poziţiei politice a majorităţii parlamentare şi a conducerii de la Chişinău); criza economică; nivelul înalt de corupţie al societăţii şi statului; controlul neadecvat al hotarelor; instabilitatea relaţiilor cu vecinii. Un obstacol în calea integrării Republicii Moldova în Uniune este şi situaţia tensionată din Găgăuzia, intensificarea problemelor ce ţin de înrăutăţirea asistenţei medicale şi calitatea alimentării, creşterea decalajului dintre venituri şi cheltuieli, micşorarea numărului populaţiei ş.a. Nici într-un stat din fostele republici unionale în locul sistemului monopartidist nu s-a creat un sistem pluripartidist bine închegat. Dominant este modelul în care poziţia-cheie o ocupă preşedintele, iar sistemul legislativ e încă slab. Regulile electorale reprezintă doar o formalitate a alegerilor, ele fiind organizate astfel încât regimul tot timpul deţine o uşoară victorie, graţie controlului asupra mass-media şi sistemului administrativ.

Cu toate acestea, opţiunea majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova este de a se integra în Uniunea Europeană. Astfel, în baza sondajelor realizate la 23 decembrie 2005 de Institutul de Politici Publice se poate face analiza opiniei publice cu privire la procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană: 65% din respondenţi consideră că odată cu integrarea Moldovei în Uniunea Europeană, viaţa lor se va ameliora considerabil; 8,8% sunt de părerea că nimic nu se va schimba, iar pentru 7,3% – situaţia în care se află la momentul dat se va înrăutăţi. Aproximativ aceleaşi date au fost obţinute şi în urma chestionării efectuate de către autor în octombrie-noiembrie 2006, în mediul tineretului studios: 62,4% dintre tinerii chestionaţi consideră că odată cu aderarea Moldovei la UE calitatea vieţii se va îmbunătăţi, 13,2% sunt de părerea că nimic nu se va schimba, iar 28% nu au răspuns. De asemenea, la întrebarea „Dacă ar avea loc un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană aţi vota?”, din răspunsurile date 64,3% ar vota pentru, 8,5% - contra, 3,2% nu ar participa [18]. Actualitatea subiectului integrării europene în cercurile politice de la Chişinău şi acţiunile întreprinse în vederea realizării acestui deziderat ne fac să credem că Republica Moldova, după o perioadă de incertitudini, optează pentru integrarea europeană în calitate de interes naţional primar.

O mare importanţă în raţionalizarea procesului de integrare europeană o are proiectul documentului „Concepţia politicii externe a Republicii Moldova” din 2003 (nu a fost deocamdată aprobat), în care integrarea europeană este calificată drept un obiectiv strategic de interes naţional. În condiţiile în care noua ordine mondială se configurează în jurul marilor poli de putere, este evident că Republica Moldova nu poate rămâne în afara lor, devenind vitală necesitatea orientării şi integrării sale într-unul din aceşti poli pentru a-şi asigura perspectivele dezvoltării şi securitatea naţională. Pentru Republica Moldova acest pol îl constituie Uniunea Europeană a cărei pondere politică şi economică este incontestabilă. Conform criteriilor geografice şi istorice, Republica Moldova este o ţară cu tradiţie şi cultură europeană şi, prin urmare, integrarea într-un spaţiu european este un obiectiv natural, iar Moldova nu poate să rămână izolată şi nici să se opună acestui proces. Prin aderarea sa la UE, Republica Moldova îşi va consolida stabilitatea inclusiv independenţa şi suveranitatea, integritatea teritorială şi securitatea naţională, tradiţiile, limba şi identitatea culturală. Având o orientare clară europeană, Republica Moldova va atrage investiţiile străine, care rămân o componentă decisivă în creşterea economică a ţării [19]. Datoria principală a fiecărui guvern este considerată respectarea interesului naţional, a interesului poporului pe care îl conduce şi pe care îl reprezintă. Interesul naţional al Republicii Moldova, ca şi cel al fostelor state socialiste, cunoaşte o dinamică contradictorie. Lipsa unei baze economice, sociale, politice, culturale adecvată, condiţiile de criză socială îndelungată, transformările cvasidemocratice, situaţiile de “democratizare falsă” şi de “regres autoritar” nu pot asigura necesarul de integritate al interesului naţional.

Alături de celelalte state din Europa de Sud-Est, Republica Moldova depune eforturi tot mai mari şi consecvente în vederea formării unui spaţiu politic, economic şi de securitate comun şi a avansării împreună pe calea integrării europene. Uniunea Europeană ar trebui să sprijine statul nostru în eforturile sale de a se conecta la programele, iniţiativele şi strategiile sale şi să nu o discrimineze la momentul în care va corespunde criteriilor de asociere, iar apoi şi a celor de aderare la Uniune.


Referinţe:
  1. Saca V. Interese politice şi relaţii politice: dimensiuni tranzitorii. - Chişinău: CE USM, 2001, p.43; V. Saca Interesul naţional în condiţiile transformaţiei democratice: semnificaţii şi paradoxuri /MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). - Chişinău: Partea XIX. USM, 2002, p. 90.
  2. Klipii I. Evoluţia cadrului politic al problemei integrării europene / Moldova şi Integrarea Europeană. Institutul de Politici Publice. - Chişinău: Ed.”Prut Internaţional”, 2001, p.11-12.
  3. Moldova şi Integrarea Europeană. P.14; Hotărârea cu privire la programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru perioada ianuarie1997- martie 1998. Nr.30 din 5 februarie, 1997/ Monitorul Oficial, Nr.13-14 din 27 februarie, 1997.
  4. Hotărârea cu privire la programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru anii 1998-2001. N.523 din 4 iunie 1998 // Monitorul Oficial, Nr.54-55 din 18 iunie, 1998.
  5. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. - Chişinău: Ed.Moldpres,1999, V.10, art. 1. p.130; Serebrian O. Politica şi geopolitica. - Chişinău: Cartier, 2004, p.13-14; Răilean V., Borş V., Studianov C. Integrarea economică. Proiect „Implementarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare RM – UE” - Chişinău: Institutul Internaţional de Management, 2001, p.19.
  6. Hotărârea cu privire la programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru anii 1999-2002 ”Supremaţia legii, Revitalizare economică, integrare europeană”. Nr.270 din 8 aprilie 1999 / Monitorul Oficial, Nr.39-41 din 22 aprilie, 1999.
  7. Hotărârea cu privire la programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova „Legalitate, Consolidare şi Reforme - întru Bunăstarea Naţiunii”. Nr.20 din 11 ianuarie 2000 // Monitorul Oficial, Nr.5-7, 13 ianuarie, 2000.
  8. Rusia şi grupul de noi state independente occidentale (Ucraina, Moldova, Belarusi); Caucazul de Sud (Armenia, Azerbaijan şi Georgia) şi statele din sudul Mediteranei (Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Libia, Maroc, Autoritatea Palestinei, Serbia şi Tunisia).
  9. Planul de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova //Moldova Suverană, 2005, 24 februarie; www.europa.eu.int/comm/world/enp/paf/action-plans/Proposed-Acrion-Plan-EU-Moldova.pdf.
  10. ссылка скрыта
  11. vestigation?id=35232
  12. ссылка скрыта; 2006-й – решающий год для реализации Плана действий RM-EC // Независимая Молдовa, 28 февраля, 2006.
  13. A se vedea: Dudău N. Evoluţii moldo-germane //Moldova Suverană, 4 mai, 2002; Молдавский вектор, Германии // Moldova şi Lumea, nr.3, 2004. 
  14. Колак Д. Жак Ширак открывает для «большой семёрки» маленькую Молдову //Экономическое Oбозрение, сентябрь, № 32, 1998; Stratulat B. Moldova a devenit mai aproape de Chişinău. //Moldova şi Lumea, Nr. 9-10, 1998; Drumeţu V. Două vizite cu acelaşi mesaj // Moldova şi Lumea, Nr. 9-10, 1997.
  15. ipp.md/biblioteca.php?/=roIppage=21 ide=25-372 suplimental Result
  16. Tratat privind Uniunea Europeană semnat la Maastricht în 7 februarie 1992 /Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene. - Iaşi: Polirom, 2000, p.189.
  17. Câşlaru A. Republica Moldova – economie cu cele mai mari restanţe la dezvoltare//ECO, 2006, 12 iulie.
  18. Barometrul de Opinie Publică Republica Moldova. Decembrie 2005. - Chişinău: Institutul Politici Publice. CBS. AXA, 2005. P.63, 62; Как считает народ. Без взятки никуда. //Аргументы и факты 28 декабря 2005; ссылка скрыта; Rezultatele chestionării efectuate de autor în perioada octombrie–noiembrie 2006 la Universitatea de Stat din Moldova.
  19. Proiectul cu privire la Concepţia Politicii Externe a Republicii Moldova (redacţie nouă) // Moldova Suverană, 1 mai, 2002.

CONFLICTUL DIN ESTUL REPUBLICII MOLDOVA: