Geum.ru

Issn 1857-1336 universitatea de stat din moldova moldova state university

Вид материалаДокументы

Содержание


Evoluţia, reevaluarea şi fundamentele valorice de bază ale societăţii americane
American Dream
Choice in Education
Civilizaţia americană
Schimbarea Americii – schimbarea valorilor. Valorile americane azi. Perspective. În loc de concluzii
Primo. Una dintre concluziile deosebit de importante trebuie neapărat s-o referim la marea varietate şi diversitate a culturii ş
Pluralismul, toleranţa şi diversitatea
Politica externă a sua
Evanghelia lui Matei
V. contribuţii studenţeşti
Подобный материал:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17

Evoluţia, reevaluarea şi fundamentele valorice de bază ale societăţii americane

Societatea americană este cunoscută şi apreciată ca o societate dinamică, aflată în permanentă evoluţie, permanentă reevaluare. Împreună cu societatea, ca parte componentă a acesteia, au evoluat şi evoluează şi valorile americane, sistemul acestor valori121. Multe lucruri s-au schimbat, dacă facem o comparaţie cu etapele anterioare. Totuşi, putem vorbi de anumite constante, fundamente valorice deosebit de importante ale societăţii americane.
  1. Valorile americane s-au format, au evoluat, se dezvoltă şi persistă în societatea americană ca valori ale societăţii sau ale clasei de mijloc. Aceasta a determinat şi determină stabilitatea, caracterul sănătos al societăţii americane, deşi este cunoscut, există şi probleme destule.
  2. Există neîndoielnic, de rând cu momentele schimbătoare, valori americane fundamentale pe care se ţine propriu–zis această societate, pe care se bazează şi ceea ce se numeşte “visul american” ( American Dream). De la începuturi şi până în prezent, fiecare care vine în America şi tinde să se încadreze în viaţa ei visează că va găsi aici dacă nu străzi din aur, atunci cel puţin o muncă decentă şi un tratament decent (“if not for golden streets, than at least for decent jobs and decent treatment”). Sunt valori americane fundamentale! A avea un loc de muncă decent şi a fi tratat ca un om! – ce poate fi mai important pentru un om? America poate oferi aceasta şi, cel puţin, de aceea este solicitată şi apreciată.
  3. Una dintre valorile fundamentale care, de asemenea, stă la baza societăţii americane este libertatea individuală (Individual Freedom)122. Aceasta, pe care unii o numesc individualism, independenţă, constituie temelia tuturor valorilor americane, pătrunde în toate componentele societăţii, influenţează tipul guvernării, drepturile individului, care sunt garantate de Constituţie şi protejate de sistemul judiciar. Cel mai important este faptul că libertatea în sensul şi manifestarea ei americană nu este una declarativă, formal proclamată, ci una reală, care poate fi asigurată şi se asigură prin posibilităţile, şansele, oportunităţile, pe care le oferă tuturor celor care vor “american way of life” (modul american de viaţă) sau “american dream” (visul american).
  4. Trebuie neapărat de vorbit şi despre acea valoare de nepreţuit pentru orice cultură, mai ales pentru cea americană, care se numeşte “ Choice in Education” – alegerea sau oportunitatea în educaţie, legată, desigur, şi aceasta de libertatea americană. Posibilitatea şi toate oportunităţile pe care le oferă sistemul american de a primi educaţie, de a face studii sunt deosebit de importante pentru o societate aflată în permanentă mişcare, schimbare, evoluţie, mai ales, având în vedere că “Americans take a pragmatic approach to learning”, adică este vorba de o atitudine pragmatică faţă de învăţătură, când ceea ce se studiază în afara clasei (diferite intership-uri, activităţi extracurriculare, programe de instruire continuă etc.) se consideră tot atât de important ca şi ceea ce se studiază în clasă.

Multiplele oportunităţi şi alegeri, instruirea continuă (cât trăieşti, atâta timp înveţi), credinţa americanilor că prin instruire şi educaţie ei trebuie să fie (să devină) tot ceea ce pot fi (“they believed that they had a responsibility to develop their talents, and to help theirneighbors”) – aceste şi alte convingeri şi principii caracterizează şi determină sistemul valoric educaţional american cu toate repercusiunile şi reflecţiile acestuia asupra situaţiei economice, sociale, culturale din ţară, asupra politicii interne şi externe a SUA.
  1. Un rol deosebit în societatea americană, în viaţa americanilor îl joacă valorile politice. Este vorba de valoarea şi importanţa pe care o au instituţiile politice, dintre acestea deosebindu-se mai ales instituţia preşedinţiei, semnele, simbolurile politice, semnificaţia a ceea ce americanii numesc “Public Arena”, a Constituţiei SUA, drapelul ţării etc. Importanţa deosebită a acestor valori politice în viaţa americanilor constă în faptul că anume ele, alături de valorile religiei, familiei, de ideile, în special celor de libertate etc., au consolidat societatea americană, i-au unit şi continuă să-i unească pe americani. Ei foarte mult cred în aceste valori, sunt adevăraţi patrioţi ai ţării lor. “United America!” – acesta este sloganul comun atunci când ţara este în primejdie, aşa cum a fost după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. În această ordine de idei poate fi amintit patriotismul americanilor, care nu este declarativ, gol, ci real, activ, materializându-se în acţiuni, de asemenea, în perioada alegerilor. De exemplu, aşa după cum au constatat analiştii, anume activismul deosebit al alegătorilor a constituit surpriza în timpul alegerilor prezidenţiale din SUA din 2004. S-a constatat că la scrutin au participat cu 20 mln. de cetăţeni mai mult decât în scrutinul precedent. Astfel, s-a adeverit că americanii sunt o naţiune puternică şi sănătoasă, o naţiune ce are simţul solidarităţii, iar noul preşedinte al SUA a fost ales de majoritatea americanilor123. Aceste lucruri pot fi urmărite şi în actuala campanie electorală din Statele Unite, când la alegerea şefului statului participă cu adevărat întreaga ţară!

Nu vom idealiza lucrurile! Societatea americană nu este lipsită de contradicţii, de probleme. Dar important este să stabilim în ce valori cred americanii şi cum cred, pentru că credinţa lor este sinceră, ei nefiind siliţi şi supuşi de cineva… Să luăm, de exemplu, Constituţia SUA. Când, în 1790 cei care s-au adunat s-o adopte au avut încrederea, de fapt au urmărit un scop măreţ, că vor adopta nu, pur şi simplu, o constituţie, dar CEA MAI BUNĂ CONSTITUŢIE DIN LUME! Într-adevăr aşa este. Este aceea ce mai târziu, în 1837, avea să spună foarte scurt, dar cuprinzător, senatorul american Daniel Webster: “One country, one Constitution, one destiny”124. Adică, o ţară, o Constituţie, un destin! Este o Constituţie care conţine poate cel mai scurt preambul,125 are de tot şapte articole şi 27 de amendamente. Începând cu preambulul, fiecare cuvânt, de fapt, fiecare noţiune este foarte bine cântărită, plină de sens, are importanţă practică! Este vorba nu numai de o declarare, dar şi de asigurarea reală a Dreptăţii, Liniştii, Prosperităţii, Libertăţii. Cred că ea declară cele mai importante valori: “The Supreme Law of the Land”, Legea Supremă a Ţării, aşa cum trebuie să fie o adevărată Constituţie, acceptată şi respectată de întreg poporul, din numele Poporului Statelor Unite, fiind, de fapt, elaborată, declarată şi adoptată!126

6. Printre valorile cele mai importante ale societăţii americane este şi religia, care a jucat de la început şi continuă să joace un rol deosebit. “ Civilizaţia americană, - după cum se menţionează în „Gramatica civilizaţiilor” a lui Fernand Braudel, în capitolul sugestiv intitulat „America prin excelenţă Statele Unite, s-a format în trei etape: pe coasta Atlanticului; de la Atlantic la Pacific; în sfârşit, “pe verticală”, prin industrializare. Cea de-a doua etapă, Far West şi noul protestantism, este cea care a fixat poate elementele esenţiale ale acestui american way of life: respectul pentru individ, credinţa religioasă simplificată la extrem şi puternic împinsă spre acţiuni (întrajutorare, cântatul în comun, datoria socială…), preponderenţa englezei, în faţa căreia celelalte limbi dispar”127. Este evident, religia se numără printre valorile constituitive ale societăţii, culturii, civilizaţiei americane. Altfel, la sigur, nici nu putea să fie în situaţia umană dificilă în care s-au pomenit imigranţii dispersaţi pe mari întinderi, când numai religia, cu precădere, protestantismul american a putut să întreţină sufleteşte oamenii răzleţiţi şi dezrădăcinaţi. Nu întâmplător autorul „Gramaticii civilizaţiilor” consideră rolul pe care l-a jucat religia în constituirea Statelor Unite drept „una dintre cele mai frumoase pagini din istoria sa”128. În general, se afirmă, iar sondajele confirmă, că societatea americană reprezintă aproape 100% o societate religioasă129. Sondajele efectuate de Gallup International Research Institute în 1974–1975 şi de Institute of Public Opinion în 1978 au demonstrat că în SUA numărul celor care considerau că credinţa religioasă este “foarte importantă” pentru ei alcătuiesc 58%, pe când în Marea Britanie doar 23% au dat acest răspuns, în Franţa – 22%, iar în Ţările Scandinave şi Germania de Vest numai 17% din cei chestionaţi130. Cercetătorii consacraţi ai problemei continuă se considere că religia civilă americană reprezintă o tradiţie religioasă destul de serioasă, care trebuie analizată aşa cum ea este, cu toate aspectele sale profunde, dar şi cu „devierile” care se înregistrează131.

Americanii, în general, n-au avut cum, din punctul de vedere istoric, al formării naţiunii americane, să cunoască necredinţa, ateismul sau să-l adopte. Benjamin Franclin afirma deja în 1872, deci la începuturile Americii, că “În Statele Unite, ateismul este necunoscut: necredinţa – rară şi secretă”. Pentru toţi cei care veneau în America, din orice parte a lumii, principalul era să creadă, să aibă credinţă. În rest, fiecare era şi este liber să creadă ce vrea şi cum vrea, căci o societate religioasă este numaidecât una tolerantă, pluralistă, liberă, de asemenea din punctul de vedere al spiritualităţii. Dar, în acelaşi timp, trebuie de menţionat, şi aceasta constituie încă o contradicţie a Americii, că americanii, ca nici o altă naţiune, ţinând foarte mult la credinţă, au fost şi sunt extrem de consecvenţi în ceea ce priveşte separarea bisericii şi a statului, a religiei şi guvernului, ceea ce a fost consfinţit şi prin Constituţia SUA, în special prin amendamentul 1 la aceasta.

Alături de cele menţionate este cazul să atragem atenţia şi asupra faptului că în timp ce religia joacă un rol important în viaţa multor americani, în politică ea are o influenţă reală relativ mică, mai ales la nivel naţional. În comparaţie cu multe alte state occidentale, influenţa religiei asupra instituţiilor publice şi politice în SUA este minimală, ceea ce este normal, având în vedere caracterul divers, multiconfesional al societăţii americane.

7. Trebuie subliniată şi importanţa valorilor familiare în societatea americană. Americanii, mai ales, cei veniţi de pe alte meleaguri, ţin foarte mult la familie. Este una dintre tradiţiile americane132. În prezent şi în acest domeniu au loc schimbări importante, uneori contradictorii, care nu pot fi trecute cu vederea. Unii consideră că valorile americane tradiţionale se află în eroziune, treptat dispar şi că centrul vieţii americane, familia nucleară, se află în pericol. Alţii, dimpotrivă, cred că asemenea schimbări reflectă procesele de liberalizare a vieţii americane133. Oricum, problemele legate de rolul şi locul familiei în viaţa americană continuă să rămână în centrul atenţiei nu numai a cercetătorilor, dar şi a publicului larg.


Schimbarea Americii – schimbarea valorilor. Valorile americane azi. Perspective. În loc de concluzii

Analizând valorile americane fundamentale pot fi stabilite schimbările care se produc azi în societatea americană, în sistemul de valori al ei. Pentru că, într-adevăr, ceea ce reprezintă azi America diferă mult de ce reprezenta cu câteva decenii în urmă. America se schimbă, se schimbă şi valorile. De fapt, putem fi de acord cu cunoscutul autor român Andrei Brezianu, care în lucrarea sa “Itinerarii euro-americane” înaintează ideea privind cele două Americi134. Există America tradiţională, clasică, America rădăcinilor, a familiei, a valorilor iniţiale, tradiţionale, care au stat la baza formării naţiunii, civilizaţiei americane, care au format şi cimentat societatea americană, o parte din care le-am analizat. Şi există America nouă, America sub liberalism sau orientată spre stânga, spre schimbare, spre dezrădăcinare… Plus la aceasta, trebuie să mai avem în vedere că mai există şi America problemelor, America contradicţiilor. America întotdeauna a avut problemele sale, de altfel, ca şi oricare altă societate. Dar azi problemele Americii s-au acutizat din mai multe motive. Problemele economice, atentatele şi ameninţările teroriste, războiul din Irak, problemele apărute în urma devastatoarelor uragane din toamna anului 2005, recenta criză pe piaţa ipotecară, ameninţarea recesiunii economice... Acestea sunt doar câteva dintre marile probleme cu care se confruntă America în prezent.

Totuşi, cea mai mare problemă, aşa cum au demonstrat alegerile prezidenţiale din 2004 şi evenimentele care au urmat, este că America acum nu mai este atât de unită în ceea ce priveşte opţiunile, valorile, orientările, cum era altădată. După cum au menţionat analiştii noştri politici, “America a ieşit din alegeri profund divizată (subliniat de mine – Gr. Vasilescu). Pentru Bush a votat America rurală, tradiţionalistă, religioasă, care aprobă politica cruciadelor morale. America urbană, industrială, laică, liberală a fost pentru Kerry”; “americanii au demonstrat că le-a păsat mai mult de terorism şi valorile creştinismului, decât de starea lor materială…”135. Potrivit statisticii difuzate de CNN, “George W. Bush a fost preferat pentru onestitate, pentru credinţă, pentru poziţia fermă, fiind văzut ca un lider puternic, în timp ce, din punctul de vedere a alegătorilor lui Kerry, democratul – o persoană inteligentă, preocupat de soarta oamenilor – va aduce schimbarea”136. Judecând după faptul că în competiţia electorală a câştigat Bush în faţa lui Kerry, schimbarea în America totuşi s-a amânat… După cum scria presa în acele zile (de ex., ziarul spaniol “El Mundo” într-un material intitulat sugestiv “O Americă şi mai îngrijorătoare”), “Teama de schimbare a fost decisivă, securitatea a dominat libertatea, iar valorile morale şi religioase ale unei Americi încă sub impactul atacurilor de la 11 septembrie au avut câştig de cauză…”137. În discursurile de acceptare a rezultatelor scrutinului, Bush a promis Americii o nouă perioadă de speranţă şi progres – în economie, educaţie, în domeniul social, în cel al familiei şi cel al credinţei, iar Kerry a pus în prim-plan două mari probleme ale Americii de azi – primejdia divizării ţării şi nevoia disperată de unitate.

Situaţia este clară. America şi americanii se schimbă. După 11 septembrie America deja este alta138.

După alegerile din 2004, America a fost nevoită să-şi reevalueze valorile, opţiunile, priorităţile, deşi n-a acceptat schimbarea care a fost propusă. Schimbarea a rămas actuală pentru America. Nu întâmplător, unul dintre protagoniştii candidaţi la preşedinţia americană în actuala campanie electorală din 2008, democratul Barach Obama merge la alegeri sub semnul şi cu sloganul schimbării139.

Însă cu toate schimbările care deja au intervenit, care încă n-au avut loc sau care vor interveni, putem, în concluzie, afirma cu certitudine că există totuşi anumite constante valorice care au determinat, determină şi vor determina societatea, cultura, civilizaţia americană.

La aceste concluzii am putea adăuga încă câteva remarci.

Primo. Una dintre concluziile deosebit de importante trebuie neapărat s-o referim la marea varietate şi diversitate a culturii şi valorilor americane. Nici o altă ţară din lume nu este concomitent atât de diversă, atât de întinsă şi atât de populată ca Statele Unite. Circa 283 mln. de americani, descendenţi practic din toate popoarele lumii (!), vorbesc toate limbile, practică toate credinţele, împărtăşesc valorile acestei ţări. Această realitate face problematice toate discuţiile despre “valorile americane” ca un sistem coerent şi recogniscibil. Probabil de aceea se poate afirma că există atâtea sisteme de valori americane câţi americani sunt140. Numai ţinând cont de aceasta putem să purcedem la discutarea unor tendinţe generale, a unor valori comune, generale, fundamentale, constante.

Americanii tradiţional apreciază din punct de vedere valoric libertatea individuală pornind de la constrângerile arbitrare sociale sau juridice, autodeterminarea economică şi psihologică a individului, munca asiduă şi asumarea riscurilor în atingerea scopurilor personale, abilitatea de a coopera cu alţii pentru realizarea scopurilor comune, creativitatea şi originalitatea în rezolvarea problemelor, competiţia deschisă în ceea ce priveşte bunurile, serviciile şi, în special, ideile, răsplătirea materială a realizărilor şi a succeselor. Americanii preţuiesc gândirea mai mult decât cunoştinţele, încercările mai mult decât inerţia, acţiunea mai mult decât vorba, practica mai mult decât teoria, veselia mai mult decât seriozitatea (cheerfulness more than seriousness), afacerile (business) mai mult decât politica, viitorul mai mult decât trecutul, inovaţiile mai mult decât tradiţiile, rezultatele mai mult decât procesele, libertatea mai mult decât ordinea, autonomia mai mult decât confortul, materialul mai mult decât spiritualul, claritatea mai presus de nuanţe, adevărul mai presus de politeţea şi conţinutul mai presus de formă. În aceasta se manifestă, propriu-zis, toată filosofia axiologică a americanilor

Pluralismul, toleranţa şi diversitatea sunt, fără îndoială, cele mai importante valori americane. A trebuit un timp îndelungat pentru ca problemele rasiale, etnice, religioase, cele ale puterii să-şi găsească o rezolvare echitabilă în America. Dar, probabil, într-adevăr, nicăieri aceste probleme nu se dezbat atât de mult ca în Statele Unite, fapt ce demonstrează că nu totul este ideal nici în America contemporană.

Pentru a înţelege valorile americane este necesar a înţelege istoria ţării ca fiind o naţiune de imigranţi, de refugiaţi şi sclavi, a înţelege circumstanţele formării naţiunii americane de la începuturi, prin lupte, până la realizările obţinute în calea îndelungată, dar nestrămutată spre succes, bunăstare, pace şi stabilitate.

Secundo. Luând în considerare complexitatea, caracterul deosebit de divers, în acelaşi timp contradictoriu al vieţii, culturii americane, desigur, în nici un caz nu trebuie idealizate valorile acestei culturi, astfel încât să le examinăm ca model sau etalon demn de preluat şi de urmat. Aceasta cu atât mai mult cu cât valorile americane sunt, în mare măsură, anume americane (deşi iniţial pot fi şi, într-adevăr, au fost aduse din alte culturi) şi pot fi apreciate la justa lor semnificaţie şi importanţă doar în sistemul de coordonate ale culturii americane.

Tertio. Valorile americane nu pot fi analizate abstract, în afara timpului şi spaţiului, la general etc. Aceasta pentru că ele au apărut într-un anumit loc, au importanţă pentru acest loc, această ţară, acest popor, pentru istoria, prezentul şi, mai ales, viitorul lui. Dar în acelaşi timp, aceste valori au o semnificaţie mai largă, exercită influenţă asupra altor culturi (probabil şi prin controversata şi mult discutata americanizare…). Valorile americane, neîndoielnic, prezintă un anumit model, o experienţă, poate şi un exemplu pentru alţii, un îndemn de a fi şi de a face mai bine, de a fi mai liberi, mai fericiţi. Prin aceasta, probabil, aceste valori şi se impun în lume în competiţia globală de azi, care se numeşte globalizare…


Bibliografie:
  1. Râmbu Nicolae. Filosofia valorilor. – Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică. R. A., 1997.
  2. America, în “Roots of American Studies” de Richard P. Horwitz. – ссылка скрыта
  3. Голицынский Ю.Б. United States of America. Страноведение. СПб: KAPO, 2002.
  4. An Outline of American Nistory. Office of International Information Programs, United States Department of State, 1994.
  5. Amerian Perspectives. The United States in the Modern Age. Edited by Carl Bode. USIA, Washington, 1992;
  6. Portrait of the USA. People. Geography. History. Government. Business. Education. Science and Medicine. Religion. Social Services. The Arts. Sports and Entertaiment. The Media. United States Department of State, 1997.
  7. www. americanhospitals. com / questions / american / amervalues.php.
  8. About America. The Constitution of the United States of America, with Explanatory Notes, adapted from the World Book Encyclopedia, 2004, World Book, Inc.
  9. Fruntaşu Platon. Sisteme politice contemporane. Partea a II-a. – Chişinău, 2001.
  10. Douglas K. Stevenson. American Life and Insitutions. Stuttgard. Ernst Klett Verlag, 1987.
  11. Fernand Braudel. Gramatica civilizaţiilor. Vol. II. – Bucureşti: Ed. Meridiane, 1994.
  12. Brezianu Andrei. Itinerarii euro-atlantice. -Bucureşti: Ed. Albatros, 2005.
  13. America in/from Romania. Essays in Cultural Dialogue / coordonatori Rodica Mihăilă şi Irina Grigorescu Pană. –Bucureşti: Ed. Univers enciclopedic, 2003.
  14. American Values. – “American Values and Personal Life”, with Jeremy Trabue, US PCV.
  15. Американская социология. Перспективы. Проблемы. Методы. – Москва: Прогресс, 1972.
  16. Зорин Валентин. Некоронованные короли Америки. Изд.3-е, доп. – Москва: Политиздат, 1970.
  17. Studii Americane în Republica Moldova. Colecţie de programe analitice/Coord. Grigore Vasilescu. -Chişinău: ISPRI, 2005.
  18. American Stuies Curriculum Development. Coord. Grigore Vasilescu. – Chişinău, 2003.
  19. Григорий Василеску. США: страна и мир // Независимая Молдова, 4 июля 2003.



POLITICA EXTERNĂ A SUA

ŞI SECURITATEA INTERNAŢIONALĂ


Ala ROŞCA,

doctor habilitat,

Facultatea Relaţii Internaţionale,

Ştiinţe Politice şi Administrative, USM


The present article represents an analysis of the foreign policy of the USA and the international security. It point out the fact that the international security environment suffered a lot of transformation after September 11. The paper is divided in two parts: the analysis of US foreign policy promotion in the post war period and the change of its course after September 11. The strategy of the foreign policy of the US in the post war period focused on the establishment of an international order based on political and military alliances, collective security and international institutions. The US foreign policy changed its course after September 11 terrorist attacks. Now, it doesn’t focus on the geographical politics but is being determined by the interaction of two variables: the US power on global level and the globalization process. It is oriented on the new security environment, in order to face the global threats.

At present, the global world sets up an interdependence of the insecurity so that it is imposed the strengthening of a normative framework that would regulate the instability, and would contribute to a reform of the international system classic elements with sovereignty concept as basis.


Mediul de securitate internaţională a suferit transformări deosebite după 11 septembrie 2001, mai ales, în ceea ce priveşte direcţiile de politică externă şi de securitate iniţiate de SUA. La 11 septembrie al acestui an a luat sfârşit era geopolitică şi a început o eră a politicii globale. Politica externă americană nu mai este axată pe geografia politică, ci va fi determinată de interacţiunea celor două variabile: puterea pe plan mondial a SUA şi de fenomenul de globalizare extensivă. Politica externă a SUA urmează a fi reorientată spre noul mediu de securitate pentru a face faţă ameninţărilor, de natură globală – terorismul internaţional, proliferarea armelor de distrugere în masă WMD, problema statelor falimentare şi a celor slab dezvoltate – se impune utilizarea puterii militare, economice şi politice a SUA cu scopul de a crea un mediu, care să asigure securitatea internaţională.

Finalitatea politicii externe americane este limitată de percepţiile celorlalţi actori din sistemul internaţional care trebuie să determine dacă politica promovată de SUA corespunde şi intereselor proprii. Într-o eră a politicii globale imperativul SUA rămâne de a racorda puterea sa indispensabilă cu interesele legitime ale comunităţii internaţionale: „Noua guvernare americană urmează să-şi propună drept scop maximalizarea intereselor publice: pacea şi stabilitatea, creşterea bunăstării economice, a asistenţei medicale, a democraţiei şi respectarea drepturilor omului”.141

Astfel, imaginea puterii americane depinde de finalitatea scopului, în virtutea căreia este angajată, de capacitatea de a crea o ordine internaţională legitimă care să reflecte interesele vitale nu numai ale SUA, ci, mai ales, ale celorlalţi actori internaţionali. Priorităţile în materie de politică externă ale SUA sunt determinate de provocările de natură globală la etapa actuală. SUA nu pot acţiona unilateral la provocările ce substanţializează mediul de securitate după 11 septembrie, care necesită un efort multilateral al comunităţii internaţionale. Mediul de securitate după 11 septembrie impune nu numai SUA, dar toată lumea să ia atitudine.

Proiectările sistemului internaţional contemporan pot fi înţelese mai ales, luând în considerare conturarea coordonatelor generale ale strategiilor înaintate de SUA în perioada postbelică.


Politica externă promovată de SUA în perioada postbelică

Dilema strategică cu care se confruntau Statele Unite în perioada postbelică consta în problema configurării unei ordini sistemice în condiţiile unor relaţii de putere asimetrice. În acest context, ordinea politică, instituită de SUA, se baza pe structura lor de securitate şi era construită pe fundamentul puterii americane şi pe legături instituţionale şi parteneriate politice strategice. Statele Unite au optat pentru o ordine sistemică, configurată în jurul unui sistem integrat şi interdependent de alianţe de securitate, de pieţe deschise, instituţii multilaterale şi formule comune.

În perioada postbelică Statele Unite au recurs la ceea ce am putea numi strategia multilateralismului liberal, care consideră că interesele naţionale şi de securitate ale SUA sunt maximizate de o ordine internaţională, organizată în jurul structurilor democratice, pieţelor libere, instituţiilor multilaterale, dar mai ales, în jurul unor „binding security ties”. S-a apelat la o astfel de strategie cu scopul de a institui o serie de mecanisme prin care s-a stabilit constrângerea asupra exerciţiului arbitrar al puterii şi s-a fixat această putere într-o ordine postbelică consensuală. Statele Unite au înţeles că interesele lor vor fi cel mai bine promovate prin constituirea unui cadru global de reguli şi crearea unor instituţii în vederea plasării SUA în centrul unui sistem internaţional favorabil şi permisiv, capabil să asigure legitimitatea puterii americane.

Strategia politicii externe a SUA în perioada postbelică era orientată spre instaurarea ordinii internaţionale, construite pe alianţe politico-militare, securitate colectivă şi instituţii internaţionale. La baza demersului postbelic al Statelor Unite se afla o strategie de „security binding”, care viza coalizarea celor mai avansate democraţii capitaliste prin parteneriate de securitate, alianţe militare, cu scopul de a crea o structură interdependentă de angajamente şi constrângeri instituţionale şi mecanisme de reasigurare. Alianţele SUA cu statele din Europa şi Japonia au fost create pentru a stabiliza şi gestiona relaţiile dintre partenerii alianţei de securitate, ceea ce le-a permis SUA să gestioneze relaţiile de putere din Europa şi Asia.

Sustenabilitatea ordinii politice postbelice este explicată prin preponderenţa puterii americane în sistem şi în mod complementar printr-o formă de hegemonie instituţionalizată şi transparentă. “Alianţele serveau pentru a uni Japonia, SUA şi Europa de Vest, pentru a reduce conflictele şi pentru a minimaliza şansele unei posibile rivalităţi între aceste mari puteri. Aceste alianţe ajută la formarea unor mecanisme de angajamente reciproc credibile, care oferă fiecărui stat posibilitatea de a fi la current cu procesele decizionale care au loc în celelalte state” 142.

În perioada de după cel de-al doilea război mondial, SUA s-au angajat
într-un proces vast de “institutions building” destinat să furnizeze lumii postbelice o arhitectură de securitate şi stabilitate, care prin natura ei să reflecte interesele tuturor actorilor din sistem. Această agendă postbelică a vizat nu numai crearea instituţiilor de securitate, precum ONU şi NATO, ci şi regimuri internaţionale, proiectate să promoveze reconstrucţia economică, dezvoltarea şi prosperitatea, precum Planul Marshall, sistemul monetar de la Bretton Woods, acordurile GATT de promovare a comerţului liber, care au creat condiţii pentru ca toţi cei care au colaborat să beneficieze din aceasta. Aceste „binding institutions”, cum ar fi NATO şi WTO, stabilesc constrângeri instituţionale, care limitează în mod efectiv exerciţiul concentrat pe putere; acestea sunt mecanisme multilaterale de restrângere a puterii, care limitează puterea statului dominant şi face posibilă rezistenţa statelor slabe în faţa acestuia.

Pe de altă parte, SUA se transparentizează şi se leagă de partenerii săi, proiectând un cadru instituţionalizat, care permite reproducerea stabilităţii acestor parteneriate pe termen lung, devenind un „user friendly”. Ordinea politică generată preia o serie de caracteristici constituţionale. În perioada postbelică a fost creată nu numai o ordine politică de tip balanţă, ci şi dezvoltate caracteristicile constituţionale – un sistem internaţional prin care regulile, drepturile sunt consimţite în masă, instituţionalizate şi evidente pentru toţi. Natura transparentă a politicii americane şi reţeaua de instituţii multilaterale reasigură statele slabe de faptul că pot fi încredinţate că Statele Unite sunt angajate să îndepărteze exerciţiul arbitrar al puterii: „Puterea Statelor Unite este sigură pentru întreaga lume şi în schimb toată lumea acceptă să trăiască în sistemul american”143.

SUA au căutat să plaseze puterea americană în centrul comunităţii internaţionale, promovând o politică externă de autolimitare, de legare a lor de alţi actori internaţionali în anumite instituţii cu scopul de a gestiona pe o bază comună. Efectul acestei politici de instituţionalizare, cu potenţial de limitare a exerciţiului arbitrar al puterii, a fost de a forma condiţiile anarhiei internaţionale în sensul transformării SUA într-o putere transparentă, predictibilă şi imputabilă. SUA se transformă într-o putere benignă, constrânsă şi limitată de un cadru normativ legitim. Astfel, puterea statului dominant este făcută mai puţin ameninţătoare pentru puterile secundare, întrucât acesta operează în interiorul unor reguli şi instituţii care, în fond, limitează şi controlează modalităţile de exercitare a puterii. Aderenţa statului dominant la aşa-numita „rule-based order” minimalizează acţiunile arbitrare ce pot ameninţa securitatea celorlalţi actori.


Politica externă a SUA după 11 septembrie 2001

Mediul de securitate după 11 septembrie poate fi determinat şi din strategia postbelică de securitate internaţională: cu cât Statele Unite îşi semnalează intenţia de a opera, de a funcţiona în interiorul unor instituţii internaţionale multilaterale, cu atât celelalte state vor alege, mai degrabă, să coopereze decât să reziste statului dominant (o formă de hegemonie transparentă şi benignă). Şi dimpotrivă, cu cât SUA îşi vor afirma intenţia de a se dezangaja dintr-o ordine internaţională, bazată pe reguli care limitează şi constrâng libertatea de acţiune a statului dominant sau chiar vor adopta acţiuni unilaterale, cu atât ceilalţi actori vor alege să reziste decât să coopereze cu acesta.

Statele Unite n-ar putea să se izoleze de haosul planetar care ar urma fără întârziere. Securitatea poporului american trebuie să fie prioritatea politicii mondiale a Statelor Unite. Propria securitate naţionala obligă deci Statele Unite să se implice în construirea unei noi ordini mondiale. Dar nu oricum: „Urmărirea securităţii trece prin căutarea unui sprijin internaţional cât mai amplu cu putinţă. Altminteri, resentimentul şi invidia orientate împotriva supremaţiei americane ar sfârşi prin a deveni o ameninţare. Într-o anumită măsura, această tendinţa îngrijorătoare este deja manifestă “144.

Politica externă şi de securitate a SUA a suferit transformări majore, mai ales, după 11 septembrie 2001. Noile ameninţări au determinat administraţia Bush să-şi regândească strategiile, să-şi redefinească misiunea. Politica externă americană după 11 septembrie poate fi racordată la un anumit comportament internaţional, fundamentat în ceea ce am numi perspectiva neoconservatoare (sau hegemonistă). Fundamentul pe care se sprijină această doctrină este primatul Statelor Unite asupra sistemului internaţional, determinat de coordonatele de „soft power”, dar, mai ales, de „hard power”. SUA nu vor încerca să-şi maximalizeze securitatea prin clasica strategie de a opera în sistemul global promovând o politică de „power balancing” sau să adopte o strategie liberală, în care instituţiile internaţionale şi pieţele integrate constrâng şi limitează libertatea lor de acţiune. Statele Unite vor fi atât de puternice în raport cu ceilalţi actori încât rivalităţile strategice şi competiţiile de securitate dintre marile puteri vor dispărea. Unul dintre promotorii cei mai influenţi ai perspectivei neoconservatoare, Robert Kagan, consideră că scopul primar al Statelor Unite ar trebui să fie „prezentarea hegemoniei globale americane, iar finalitatea politicii externe americane, transformarea momentului unipolar în era unipolară”145.

În acelaşi timp, gruparea neoconservatoare vizualizează puterea, în special, cea militară ca fiind mijlocul esenţial de maximizare a intereselor naţionale şi de securitate. Hegemoniştii au voinţa şi hotărârea de a angaja puterea militară în scopul securizării intereselor vitale ale SUA, punând accent pe primatul Statelor Unite, pentru a-şi promova propriile interese de securitate prin angajarea necondiţionată a resurselor de „hard power”, indiferent de poziţia celorlalţi actori din sistem.

Hegemoniştii îşi reprezintă o lume în care securitatea SUA este ameninţată de un complex de factori interdependenţi: terorismul, statele falimentare şi armele de distrugere în masă. Acest complex de ameninţări depăşeşte paradigma clasică, în care pericolul era prezentat de un anumit stat din sistem. Noua realitate strategică poate afecta securitatea întregii lumi şi nu funcţionează după regulile acceptate de comunitatea statelor. Şcoala neoconservatoare consideră că preponderenţa puterii americane reprezintă elementul principal capabil să asigure securitatea SUA prin eliminarea acestor ameninţări. În caz de necesitate, pentru a-şi securiza interesele vitale, America este pregătită să acţioneze unilateral şi primatul SUA permite autonomia obiectivelor sale de politică externă în faţa constrângerilor potenţiale ale comunităţii internaţionale.

SUA percep sistemul său de alianţe ca fiind secundar în raport cu imperativul afirmării neîngrădite a libertăţii sale de acţiune şi sunt preferate formulele flexibile agregate în jurul intereselor americane şi cu o agendă dictată de Washington, sunt promovate „coaliţiile de voinţă” flexibil coagulate în jurul principiului „misiunea defineşte coaliţia”.

Doctrina neoconservatoare îşi propune să ofere şi o finalitate puterii unipolare prin proiectarea stabilităţii internaţionale prin promovarea democraţiei. Se pledează pentru folosirea activă a puterii unipolare încât să se genereze o schimbare a regimurilor politice din statele care ameninţă pacea şi securitatea internaţională. Această politică de tipul „regime change” reprezintă finalitatea unei strategii extinse de promovare a unei guvernări liberal democratice în întreaga lume146.

În acest cadru normativ se angajează şi campania de eliminare a regimului Saddam Hussein şi războiul din Irak. Proiectul neoconservator este orientat împotriva amalgamului exploziv de opresiune politică, intoleranţă religioasă şi presupune reforma acelor elemente-cheie, care vizează liberalizarea/democratizarea forţată a Orientului Mijlociu prin reformarea elementelor, care alimentează radicalismul arabo-islamic.

Un alt punct de vedere îl prezintă Zbigniew Brzezinski147, care îndeamnă la moderarea elanului de a transforma societăţile musulmane în democraţii de tip occidental: „Obiectivul ar trebui să fie evitarea unei ciocniri frontale între Occident şi Islam, promovarea unor curente mai constructive în sânul acestuia (…). Promovarea democraţiei, dacă este întreprinsă cu zel exagerat, ignorând tradiţiile culturale şi istoria Islamului, riscă să genereze propria sa negaţie. Intoleranţa istorică şi îngustimea culturală sunt sfetnici răi... Este crucial ca liderii politici americani să nu se lase seduşi de doctrinarii nerăbdători ai unei democratizări impuse „de sus”. Formulele acestora sunt uneori însoţite de o bună doză de dispreţ faţă de Islam“148. Sublinieri importante într-un moment în care, deşi preşedintele Bush ţine mereu să menţioneze că duşmanul democraţiei nu este Islamul, ci terorismul, destule voci, marcate de teoria lui Huntington şi de indignarea suscitată de atentatele islamiste, se grăbesc să pună la stâlpul infamiei întreaga lume musulmană pentru crimele unor fanatici minoritari în propria lor cultură.

În ceea ce priveşte Irakul, chiar şi neoconservatorii dintre cei mai convinşi sunt acum de acord că democraţia occidentală nu trebuie impusă cu forţa în această ţară; din nefericire, concluzia nu este rezultatul unei analize lucide, ci urmarea sângeroaselor revolte siite şi sunnite, care i-au convins pe pragmatici, cu preţul a sute de victime, că armata americană trebuie să se retragă în câteva baze fortificate, lăsându-i pe irakieni să-şi definească singuri sistemul politic.

Pentru a descrie cât mai plastic alternativa cu care se confruntă America, Zbigniew Brzezinski reia imaginea „cetăţii de pe munte“, împrumutată de „părinţii fondatori“ ai Statelor Unite din Evanghelia lui Matei: „O fortăreaţă înălţată pe un munte şi sortită izolării aruncă o umbră ameninţătoare peste tot ceea ce se află mai jos. Din această poziţie, Statele Unite ar atrage asupra lor resentimentele întregii lumi. O cetate de pe munte poate, dimpotrivă, să lumineze omenirea, dându-i speranţa unui progres omenesc, cu condiţia ca acest progres să pară o perspectivă vizionară şi o realitate la îndemâna tuturor“.

Astfel, lumea de pe glob stabileşte la etapa actuală o interdependenţă a insecurităţii, încât se impune coagularea unui cadru normativ care să regularizeze cadenţa instabilităţii. Noul context induce o reformare a coordonatelor clasice a sistemului internaţional între care un loc central îl ocupă conceptul de suveranitate. Aceasta nu mai are o dimensiune absolută, ci trebuie să fie percepută ca fiind imputabilă (accountable), statul are drepturi, dar şi responsabilităţi pentru consecinţele politicilor sale în faţa comunităţii internaţionale.

Ordinea constituţională, care ar presupune o arhitectură capabilă să-şi proiecteze politicile cu normele şi regulile comunităţii internaţionale, este imperativă la etapa actuală. Lumea se confruntă cu ameninţările terorismului internaţional, cu statele falimentare, cu epurările etnice, cu statele care deţin arme de distrugere în masă şi în acest context provocările sunt majore şi impun mai multe strategii de securitate internaţională. Corectitudinea şi eficienţa arhitecturii instituţionale, capabile să instituie un sistem de control internaţional, va fi demonstrată în timp, dar îmbinarea ei cu democratizarea societăţilor poate deveni strategie de secole.


Bibliografie:
  1. Cohen A. Promoting Security, Prosperity, and Freedom. Issues 2002. (www.heritage.org)
  2. Brzezinski Zbigniew. The Choice. Global Domination or Global Leadership. -Basic Books, 2004.
  3. Kagan Robert and Kristol William. The Present Danger. The National Interest, Spring, 2000, ссылка скрыта
  4. Kagan Robert and Kristol William The Bush Doctrine Unfolds. the Weekly Standard. 4.03.2002.
  5. Rice Susan E. U.S. National Security Policy Post-11: Perils and Prospects. The Fletcher Forum of World Affairs, vol.28:1, Winter 2003-04.
  6. Ikenberry G. John. American Grand Strategy in the Age of Terror. Survival, vol 43, Winter 2001-2002, p.24.
  7. The State of the Union Address by the President of the United States. Congressional Record House. 29.01.2002.
  8. Posen B. and Ross A. Competing Visions for U.S. Grand Straregy. International Security. Vol. 21. -No 3 (Winter 1996/97).
  9. McFaul M. The Liberty Doctrine. Policy Review. -No 112 (April/May 2002).
  10. Walt S. Beyond Bin Laden, International Security. -Vol. -26. No.3 (Winter 2001/02).


V. CONTRIBUŢII STUDENŢEŞTI




NEOCONSERVATIVE LEGACY AND ITS INFLUENCE

ON GEORGE W.BUSH JR. ADMINISTRATION AFTER 9/11


Ecaterina TOLICOVA,

masterandă în studii americane,

USM


Valentina TEOSA,

doctor habilitat în ştiinţe politice,

şef Catedră Relaţii Internaţionale,

USM


Neoconservatismul filosofic apare la sfârşitul anilor patruzeci – începutul anilor cincizeci ai secolului XX în SUA. Apariţia lui se datorează unor personalităţi cum ar fi Irving Kristol şi Norman Podhoretz, lucările cărora stau la baza evoluţiei neoconservatismului.

Neoconservatismul este o ideologie şi mişcare politică care a apărut în Statele Unite ale Americii în urma respingerii socialismului liberal. Această mişcare politică este relativ "tânără" pe arena politică americană, scopul ei fiind supremaţia SUA pe plan mondial.

Mulţi americani nu cunosc ce este neoconservatismul, dar consecinţele unei asemenea politici globale “pacifiste” ale americanilor nu pot fi trecute cu vederea. Drept exemplu poate servi războiul din Irak pe care americanii l-au dus practic fără aliaţi. Acesta a servit drept o încercare a principiilor politice neoconservatiste.

Istoric, s-a conturat faptul că mişcarea se deosebeşte printr-o politică acerbă anticomunistă şi implementarea fără compromisuri a liberalismului şi democraţiei în ţările cu un regim de conducere autoritar, chiar şi în cazul unei invazii "unilaterale".

Influenţa neoconservatismului asupra administraţiei Bush Jr. este evidentă. Întrebarea este dacă ratările “războiului împotriva terorismului” se datorează administraţiei Bush sau totuşi neoconservatismului?


Философские корни неоконсерватизмa берут своё начало в конце 40-ых в начале50-ых годов XX века в США. Его появление связано с такими людьми, как Ирвинг Кристол и Норман Подгорец, на чьих работах основана эволюция неоконсервативных взглядов.

Неоконсерватизм является политической идеологией и политическим движением, появившиеся в Соединенных Штатах Америки в результате отказа от социального либерализма. Это политическое движение является относительно ‘молодым’ в американской политике, цель которого базируется на лидерстве США на мировой арене.

Многие американцы не знакомы с понятиeм 'неоконсерватизма’, но последствия осуществляeмой США ‘гуманнoй глобальнoй гегемонии’ - невозможно обойти мимо, одним из примeров служит война в Ираке, которая велась без существенной союзной поддержки и это послужило одним из испытаний принципов неоконсервативой внешней политики.

Исторически сложилось так, что отличительной чертой неоконсерватизма является активный антикоммунизм и бескомпромиссное внедрение либерализма и демократии в странах с авторитарными режимами, даже в случае ‘однополярных’ наступлений.

Влияние неоконсерватизмa на администрацию Дж. Буша мл. после террористических атак 11 сентября 2001 года действительно имеет место, но вопрос состоит в том, если неудача ‘войны против террора’ лежит ‘на плечах’ администрации Буша или всё-таки неоконсерватизмa?